Raportul de Control al MT privind Portul Constanţa: directorul general Valeriu Ionescu, în atenţia DNA
Raportul de Control al MT privind Portul Constanţa: directorul general Valeriu Ionescu, în atenţia DNA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRaportul Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor, privind neregurile din Portul Constanţa, îi scoate în faţă pe Valeriu Ionescu, şeful Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) şi Decebal Şerban, directorul adjunct al CNAPMC, ambii apropiaţi ai fostului primar, Radu Mazăre. Peste zece contracte au fost găsite cu probleme, dintre care cel puţin şase implică posibile fapte de natură penală, anunţă realitatea.net.
Peste 270 de contracte încheiate de Compania Națională Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta (CNAPMC) din 2012 până în 2014, din care câteva zeci, mai ales cele de achiziții publice, au fost găsite cu probleme și implică posibile fapte de natură penală, indică cel mai recent raport al Corpului de Control trimis de Ministerului Transporturilor în perioada aprilie-mai să verifice activitatea companiei. Tot potrivit textului raportului, faptele incriminate sunt de compentența DNA și ar putea fi încadrate de procurori drept "abuz în serviciu" comis de conducerea executivă a CNAPMC.
sursa: http://www.realitatea.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News