REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.1° Constanța Joi, 15 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6822
22.1° Constanța Joi, 15 August 2024 Anul XX Nr. 6822
 

Rareș Bogdan, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

Rareș Bogdan, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

A.F. 23 iulie 2024 | 20:35 546

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European (AFET). "Consider că prezența în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru România, mai ales în actualul context geopolitic", spune europarlamentarul.

Rares Bogdan, ales vicepresedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului EuropeanRareș Bogdan

„Am fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată! Cea mai prestigioasă comisie a Parlamentului European reunește foști șefi de stat și de guvern, foști miniștri de externe, comisari europeni, foști jurnaliști de top și personalități ale vieții academice și culturale din țări UE.

Consider că prezența în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru ROMANIA mai ales în actualul context geopolitic - să ne gândim la Ucraina, care duce un război de apărare a cetățenilor săi, dar și a întregii Uniuni Europene, să ne gândim la procesul de extindere, unde îi vrem alături, în Casa Comună Europeană, atât pe ucraineni și georgieni, dar mai ales pe frații noștri români din Republica Moldova, să ne gândim la conflictul din Orientul Mijlociu și situația tot mai complicata din Balcani.

Vreau să-i felicit și pe colegii mei liberali, care au obținut poziții extrem de importante pentru România:

Dan Motreanu a fost ales vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI); Daniel Buda a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, iar Siegfried Mureșan a fost ales vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Mult succes, dragi colegi!

Vom reprezenta cu demnitate și loialitate interesele României și ale românilor în cadrul Parlamentului European. Este o onoare pentru mine! Munca alături de președintele AFET, David McAllister (CDU, Germania), va fi un privilegiu!

Vom aborda cu curaj dosarele fierbinți care implică nu doar interesele Uniunii Europene, dar și de apărare a valorilor democratice pe acest glob tot mai frământat! Prioritatea mea absolută este situația din Republica Moldova, care face față greu șantajului ticălos al Federației Ruse și războiului informațional care se extinde! Doamne ajută!“, a spus Rareș Bogdan, scrie realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in comisia de sters nasuri, ca are batiste multe, cumparate de la magazinul satesc.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016