Rareș Bogdan, atac virulent la adresa Guvernului Dăncilă: 'Timpul nesimțiților a expirat'
Rareș Bogdan, atac virulent la adresa Guvernului Dăncilă: 'Timpul nesimțiților a expirat'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrim -vicepreședintele PNL Rareș Bogdan lansează un nou atac la adresa Guvernului Dăncilă, cu câteva zile înainte de depunerea moțiunii de cenzură. El susține că președintele Klaus Iohannis are nevoie la Palatul Victoria de un partener, nu de un guvern care îngroapă România. „Timpul nesimțiților a expirat”, semnalează Rareș Bogdan, potrivit stiripesurse.ro
„O Românie normală este țara de unde nu te mai gândești să pleci. Este țara unde, dacă ești inteligent, harnic și ai 7 ani de acasă nu vei mai fi invitat să pleci capul în fața incompetenților, a baronilor, a nesimțiților, a pilelor care nu au grija zilei de mâine. În România normală te simți în siguranță!
Ori PSD, ori România!!
Dumneavoastră sunteți România! Copiii noștri sunt România! Milioanele de frați de-ai noștri alungați de PSD sunt tot România!
În România normală pupi mâna unui învățător, nu a unui infractor!
În România normală nu fac legea hoții, proștii și trădătorii!
În România normală câștigă bine muncitorii, nu trântorii!
În România normală ai răsplată după faptă, nu după pile!
În România normală, politicienii care fură sunt pedepsiți, nu avansați!
În România normală, guvernul face investiții, deci locuri de muncă!
În România normală, cei care conduc orașele și comunele ridică nivelul de trai, nu țin populația flămândă!
35% din populația României este flămândă! Jumătate din populația României este bolnavă! Aceasta nu este normalitate! Acestea sunt dovezile eșecului PSD!
Cum ajungem la normalitate? Avem cea mai puternică armă: un vot. Un român, un vot pentru Klaus Iohannis!
Iar Klaus Iohannis are nevoie la Palatul Victoria de un partener, nu de un guvern care îngroapă România!
Ne trebuie un guvern care se dă peste cap să aducă bani europeni, nu unul care își trage doar partea leului!
Timpul nesimțiților a expirat!”, scrie Rareș Bogdan pe Facebook.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News