REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Răsturnare de situație în cazul fetiței de 9 ani ucise de mamă. Unchiul și mătușa complici

Răsturnare de situație în cazul fetiței de 9 ani ucise de mamă. Unchiul și mătușa complici

Mariana MURAT 14 februarie 2024 | 12:21 1070

Apar detalii cutremurătoare în cazul fetiței din Galați care a fost omorâtă în bătaie de propria mamă, la finalul lunii trecute. Unchiul și mătușa copilei ar fi știut că femeia își bătea copiii cu bestialitate. Au fost reținuți marți seară pentru complicitate.

Rasturnare de situatie in cazul fetitei de 9 ani ucise de mama. Unchiul si matusa compliciMama ucigașă

Unchiul și mătușa copilei ucise sunt acuzați de complicitate la omor calificat și complicitate la rele tratamente aplicate minorului. Fetița de 9 ani a murit la sfârșitul lunii trecute, din cauza bătăilor primite. Ea avea vânătăi pe tot corpul și urme de arsuri, provocate probabil cu un aprinzător pentru aragaz. Mama este anchetată pentru crimă. Cele două surori ale victimei aveau și ele urme de violență pe corp, atunci când au fost preluate de Direcția pentru Protecția Copilului. Instituția făcuse o anchetă asupra familiei, în urmă cu un an, după ce educatorii au sesizat că fata în vârstă de 6 ani venise la grădiniță cu vânătăi. Dar inspectorii sociali au considerat că nu sunt probleme. Dimpotrivă, i-au lăudat pe fratele mamei și pe soția acestuia, care le-ar fi asigurat fetelor un cadru familial iubitor. Conform evaluării, ar fi fost vorba despre un incident casnic izolat. Cazul a rămas în atenția Direcției Sociale a Primăriei Galați, însă nu pare că s-ar mai fi interesat cineva de starea celor trei fete.

Vecinii spun că din apartament se auzeau mereu țipete și toți par să știe că fetele erau bătute, însă niciunul nu a chemat autoritățile. Mama fetiței de 9 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, conform digi24.ro.

Reamintim faptul că pe data de 31 ianuarie, o fetiță din Galați a fost găsită moartă în casă. Anchetatorii au cercetat cazul, iar șocul a fost uriaș când au aflat cea care a ucis-o a fost tocmai mama ei. Fetița trecea prin chinuri groaznice de mult timp, iar apropiații familiei lor știau ce se întâmplă în apartament. În cele din urmă, actele de violență i-au adus sfârșitul. Numele fetiței din Galați, care a murit după ce a fost bătută de mama ei, este Alexandra și avea doar 9 ani. Fetița mai avea încă două surori, care locuiau împreună cu ea și mama lor. Fetițele erau și ele agresate des de femeie, iar aceasta avea un comportament foarte agresiv, atât fizic, cât și verbal. De asemenea, surorile Alexandrei ar fi luat parte inclusiv la scenele de cruzime de create de mama lor, în momentul în care a bătut-o crunt pe fiica ei de 9 ani, iar aceasta a murit. În urma tragediei, celelalte două fetițe au ajuns în grija asistenților de la Protecția Copilului, iar în acest caz există o anchetă în curs de desfășurare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016