REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Rata şomajului în UE s-a menţinut la 5,9 procente în iulie

Rata şomajului în UE s-a menţinut la 5,9 procente în iulie

Ana Maria LIPAN 1 septembrie 2023 | 00:00 125

Rata şomajului în UE s-a menţinut la 5,9%, iar în zona euro la 6,4%, în iulie, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), consultate de agerpres.ro.

Rata somajului in UE s-a mentinut la 5,9 procente in iulie

Cu o rată a şomajului de 5,5% în iulie, România se situează printre statele membre UE cu un nivel redus al şomajului. În iulie 2022, rata şomajului în zona euro era de 6,7%, iar în UE de 6,1%.

Eurostat estimează că 12,928 milioane de persoane din UE, dintre care 10,944 milioane în zona euro, erau în şomaj în iulie 2023. Comparativ cu iulie 2022, numărul şomerilor s-a redus cu 209.000 în UE şi cu 264.000 în zona euro. În iulie 2023, 2,683 de milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau şomeri, dintre care 2,206 milioane în zona euro. Rata şomajului în rândul tinerilor era de 13,9% în UE (în scădere de la 14,2% luna precedentă) şi de 13,8% în zona euro (stabilă comparativ cu luna precedentă).

În rândul femeilor, rata şomajului în iulie era de 6,2% în UE, stabilă faţă de luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor era de 5,7%, de asemenea stabilă faţă de luna precedentă. În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în iulie se înregistrau în Malta (2,5%), Cehia (2,7%), Polonia (2,8%) şi Germania (2,9%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului erau în Spania (11,6%) şi Grecia (10,8%).

În România, Institutul Naţional de Statistică a informat joi că rata şomajului în formă ajustată sezonier a coborât la 5,5% în iulie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de 5,6% luna precedentă, în timp ce rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) s-a situat la 22,3% în iulie. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat în iulie 2023 a fost de 455.400 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (457.400 persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (452.700 persoane). 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699