RĂZBOI GREU la Agigea: scandalul terenurilor unde funcţionează cherhanalele, episodul facturii falsificate
RĂZBOI GREU la Agigea: scandalul terenurilor unde funcţionează cherhanalele, episodul facturii falsificate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLuate separat, cele două cherhanale de la Agigea sunt poveşti frumoase, cu întreprinzători de succes, cu localuri devenite emblematice pentru o comună care, altminteri, nu are altceva spectaculos de oferit. Armonia se opreşte în momentul în care privim cu atenţie şi celelalte detalii care se leagă de cele două restaurante: este un război de uzură între patronii "Pescăriei lui Matei", respectiv "Golful Pescarilor" - la mijloc sunt zeci de reclamaţii la instituţiile statului, totul culminând cu acuzaţii grave la adresa primarului din Agigea, Cristian Cârjaliu.
foto: Facebook
În "cârca" lui Cristian Cârjaliu este pus un "furt" de teren care, susţine patronul "Pescăriei lui Matei", i-ar aparţine ca urmare a unei tranzacţii succesive între Întreprinderea Piscicolă Constanţa, SC Marea Neagră SA, SC Condemar SA şi, în final, SC Sarda Fish SRL (cea care deţine localul "Pescăria lui Matei").
Terenul la care se referă patronul de la "Pescăria lui Matei" apare "consfinţit" ca tranzacţie prin intermediul unei facturi depusă şi la dosarul prin care primarul Cristian Cârjaliu a fost reclamat la DNA. Numai că, surpriză! Factura cu pricina pare să arate cu totul altfel în catastifele lichidatorului judiciar care s-a ocupat în 2001 de societatea Marea Neagră, societate care ar fi deţinut active la Agigea, înainte ca SC Sarda Fish să le preia. Şi mai interesant, într-un răspuns oferit de administratorul judiciar Maestro SPRL, nu ar fi existat bunuri la Agigea pe care SC Marea Neagră să le fi menţionat în inventare - deşi avea această obligaţie, ba mai mult, Marea Neagră nu ar fi avut voie să înstrăineze bunuri fără să anunţe administratorul judiciar.
În schimb, SC Sarda Fish a depus o factură datată 03.01.2001, prin care să ateste că SC Marea Neagră SA a vândut către Condemar un bun de la Agigea (teren platformă betonată), bun în posesia căruia a ajuns, ulterior, SC Sarda SRL. Deisgur, nedetaliată, povestea pare încâlcită, însă cu siguranţă misterul va fi desluşit de procurori, căci, neîndoielnic, urmează o nouă sesizare. De data aceasta, pentru fals şi uz de fals, aceasta fiind suspiciunea legată de factura prin care Sarda arată că ar fi proprietar.
(click pe imagine!)
Vom reveni.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News