Răzvan Cuc (PSD): Guvernul a început asaltul asupra companiilor româneşti; vrea să le vândă cu orice preţ
Răzvan Cuc (PSD): Guvernul a început asaltul asupra companiilor româneşti; vrea să le vândă cu orice preţ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul a început "asaltul" asupra companiilor româneşti, pe care vrea "să le vândă cu orice preţ", a declarat, marţi, senatorul PSD de Neamţ Răzvan Cuc.
Răzvan Cuc
"Astăzi, (marți, n.r.) în Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Senat a trebuit să ne luptăm cu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care oastea lui Cîţu vrea să permită vânzarea participaţiilor statului în companiile româneşti. Din păcate, cu 6 voturi pentru şi 5 împotrivă, coaliţia pentru distrugerea României PNL-USR-UDMR a trecut proiectul prin comisie", a scris pe Facebook Răzvan Cuc, potrivit Agerpres.
Fostul ministru al Transporturilor din guvernarea social-democrată a amintit că la începutul pandemiei PSD a iniţiat şi votat o lege în Parlament prin care era interzisă vânzarea companiilor de stat.
"Domnul Cîţu atacă din nou. Nu are stare, vrea să modifice legea. Vorbeşte despre vânzarea de acţiuni doar în cazul unor "companii neprofitabile". Concret, guvernul vrea să mărite TAROM şi CFR Marfă. Păi dacă sunt neprofitabile, câţi bani am putea lua pe aceste companii? Nu ar fi mai bine să căutăm nişte oameni competenţi care să le facă profitabile? Oameni cărora să le pese de ţară? Mă întreb ce mari firme străine ar fi interesate să cumpere ceva neprofitabil în România? De ce? Şi ce garanţii poate oferi acest guvern incompetent şi ahtiat după bani că nu va declara şi alte companii ca fiind neprofitabile? Niciuna! Mâine ne putem trezi cu Portul Constanţa în aceeaşi situaţie cu TAROM. Iar poimâine, o mare companie străină, fără nicio legătură cu alte porturi europene (cum ar fi Rotterdam, ca să dau un exemplu), ar cumpăra portul", a susţinut Răzvan Cuc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News