REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
19.4° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Răzvan Fodor revine la TV cu un nou proiect. Ce emisiune va prezenta

Răzvan Fodor revine la TV cu un nou proiect. Ce emisiune va prezenta

A.F. 20 iunie 2023 | 00:00 526

Răzvan Fodor revine pe micul ecran cu un nou proiect. Prezentatorul va fi gazda emisiunii pentru copii „Alpha Kids”, de la Antena 1.

Razvan Fodor revine la TV cu un nou proiect. Ce emisiune va prezentaRăzvan şi Irina Fodor

Începând de sâmbătă, 24 iunie, de la ora 9:00 Răzvan Fodor revine față în față cu puștii generației Alpha într-un nou sezon din Alpha Kids, pe Antena 1 şi AntenaPlay.  

Şi în acest sezon, Răzvan Fodor va aborda teme dintre cele mai diverse cu cei mici, provocându-i să îşi spună părerea despre subiecte complexe, de care aceştia nu s-au mai izbit până acum. Răspunsurile lor vor face, cu siguranţă, deliciul publicului telespectator.

„După fiecare sezon spun foarte sigur pe mine că le-am văzut pe toate şi că nu mă mai pot surprinde cu nimic picii! Şi apoi începem filmările şi zbang! Ghiciţi cine rămâne fără replică! Mi s-a întâmplat şi în ediţiile pe care le puteţi urmări începând din 24 iunie, când un cuplu foaaarte simpatic de copilaşi, de 7 şi 5 ani, mi-a spus în secret că renunţă fiecare dintre ei la „iubitul” şi „iubita” lor şi se căsătoresc :) Ne-am amuzat cu toţii şi le-am propus să ne revedem peste 20 de ani, în aceeaşi formulă! Sunt absolut adorabili, în sinceritatea şi încrederea lor. Dacă aceştia sunt copiii generaţiei Alpha, vă spun cu mâna pe inimă că viitorul arată foarte bine!”, a declarat prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Razvan Fodor revine la TV cu un nou proiect. Ce emisiune va prezenta

În acest sezon, un ilustrator caricaturist va desena diverse lucruri pe care cei mici i le vor descrie, desigur, în notă comică, stârnind reacţii care mai de care mai amuzante, un magician îi va delecta cu momente fascinante de magie şi un mim îi va provoca să ghicească tot felul de lucruri.  

Alpha Kids, singurul show despre generația de copii care s-au născut după anul 2010, va fi difuzat săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la 9:00, pe Antena 1 şi AntenaPlay.

Cum și-au învățat Irina și Răzvan Fodor fiica despre valoarea banului

Invitați în podcastul Zunivers, Irina Fodor și Răzvan Fodor au vorbit despre fiica lor. Răzvan Fodor a început să povestească despre bani, despre faptul că el nu cheltuie pe haine, pe mașini scumpe, pe ceasuri.

Razvan Fodor revine la TV cu un nou proiect. Ce emisiune va prezenta

„Nu pun preț pe lucruri. Banii și ce câștig sunt în altă parte. Nu îmi cumpăr ceasuri scumpe, nu investesc în lucruri care sunt așa, trecătoare. Atunci cred că asta e buna organizare pe care eu am avut-o din timp, și acum Irina mă ghidează destul de… ne ghidăm unul pe altul în sensul ăsta”, a dezvăluit prezentatorul, care a fost completat de Irina Fodor.

Ea a spus cum a încercat să o învețe pe Diana despre valoarea banului. „Am încercat să îi explicăm cumva, să facem comparația între lucrurile pe care le dorește ea și ce înseamnă un aliment, un salariu minim pe economie, un salariu mediu pe economie, pensia bunicii, salariul celeilalte bunici, cumva să înțeleagă ce înseamnă valoarea banului chiar dacă nu îi câștigă deocamdată singură.  

Ea nu vede mari excentricități pe la noi prin casă, în afară de vacanțe, pentru care alocăm pe cât se poate timp și buget”, a declarat ea, scrie Libertatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768