Reabilitarea Bazei animalelor fără stăpân, proiect de peste 11 milioane de lei
Reabilitarea Bazei animalelor fără stăpân, proiect de peste 11 milioane de lei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAleșii locali au fost convocați în ședință extraordinară cu convocare de îndată, joi, 4 noiembrie. Printre altele, a fost votat și un proiect ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în etapa PAC, PT, DDE, CS pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea Bazei de supraveghere a animalelor fără stăpân”, proiect inițiat de primarul Vergil Chițac. Acesta a primit 25 de voturi pozitive și astfel a fost aprobat devizul general, revizuit, de peste 11 milioane de lei.
Proiectul, prioritatea administrației locale
Proiectul privind "Reabilitarea şi modernizarea Bazei de supraveghere a animalelor fără stăpân", reprezintă o prioritate a administraţiei publice din municipiul Constanţa, iar în acest sens, au fost întreprinse demersurile necesare pentru asigurarea unor condiții optime de cazare a câinilor în adăpostul public, adaptate cerinţelor prevăzute de reglementările sanitar veterinare în vigoare şi pentru creşterea capacităţii de cazare. Prin proiectul votat de aleșii locali, joi, 4 octombrie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici în etapa PAC, PT, DDE, CS pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea Bazei de supraveghere a animalelor fără stăpân”. Mai exact, devizul general aprobat prin HCL nr.250/30.07.2021 a fost revizuit rezultând totalul general de 11.216.927,69 lei cu TVA (indicatori tehnico-economici).
Actualul adăpost este neîncăpător
La nivelul municiplului nu există un alt complex care să asigure un sistem funcțional de servicii sanitar veterinare pentru câinii fără stăpân. Adăpostul existent este subdimensionat și insuficient modernizat desfășurării în bune condiții a activităților.
Numărul persoanelor agresate de câini va scădea
De asemenea, oportunitatea realizarii investiției este legată şi de asigurarea unui climat mai sigur pentru locuitorii municipiului. Astfel se preconizează că odată cu implementarea proiectului va scădea și numărul persoanelor muşcate de câinii comunitari precum şi numărul animalelor abandonate.
Condiții mai bune pentru câinii din adăpost
Animalelor aduse în complex li se vor oferi condiţii net superioare celor de pe stradă, prin asigurarea unei asistenţe medicale permanente, a hranei şi a apei potabile, a unui loc de odihnă ferit de intemperii. Serviciile medicale includ şi sterilizarea animelor, și astfel, numărul animalelol abandonate, în special, a mamelor cu pui, va scădea considerabil.
Sursa foto: captură proiect de hotărâre
Birou de adopție a câinilor
Adopţia animalelor de către cetăţeni ai municipiului Constanţa este un punct important în dezvoltarea complexului. Clădirea va fi prevăzută cu un birou de adopţie, totodată, persoanele care doresc să adopte un animal de companie vor putea să facă un tur al zonei de cazare pentru a alege un câine.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News