REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.6° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
28.6° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Reacție furioasă a Beijingului la vizita vicepreşedintelui Taiwanului în SUA: „Este un scandalagiu”

Reacție furioasă a Beijingului la vizita vicepreşedintelui Taiwanului în SUA: „Este un scandalagiu”

Victor ROTARU 14 august 2023 | 00:00 883

China a promis duminică „măsuri ferme şi energice” în contextul vizitei efectuate în Statele Unite de William Lai, vicepreşedintele Taiwanului, teritoriu insular revendicat de Beijing.

Reactie furioasa a Beijingului la vizita vicepresedintelui Taiwanului in SUA: „Este un scandalagiu”

„China monitorizează îndeaproape evoluţia situaţiei şi va lua măsuri ferme şi energice pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea teritorială”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, potrivit unui comunicat citat de AFP, preluată de Agerpres.

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reunit-o cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

„China se opune ferm oricărei forme de contact oficial între Statele Unite şi Taiwan şi se opune ferm ca separatişti care susţin independenţa Taiwanului să se deplaseze în Statele Unite”, a mai arătat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

„Statele Unite şi Taiwanul, în coluziune, îi permit lui William Lai să exercite activităţi politice în Statele Unite sub pretextul unui tranzit”, ceea ce „aduce grav atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei”, a subliniat ministerul.

„Lai aderă cu încăpăţânare la poziţia separatistă a independenţei Taiwanului şi este un scandalagiu până la capăt”, a mai declarat ministerul de la Beijing.

Oficial, potrivit Taiwanului, William Lai urmează doar să „tranziteze” Statele Unite - la fel ca preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen la începutul lunii aprilie -, înainte de a ajunge în Paraguay, unde va asista la învestirea noului preşedinte, Santiago Peńa.

Paraguay este una dintre ultimele ţări care a recunoscut oficial Taiwanul.

William Lai a postat duminică o fotografie din avion pe rețeaua Twitter, susţinând că a sosit la New York.

Vicepreședintele Taiwanului, William Lai, a plecat sâmbătă într-o vizită în Statele Unite, o decizie delicată, care a produs din nou iritarea Chinei continentale și despre care oficialii de la Taipei se tem că va declanșa și mai multă activitate militară în jurul insulei.

Lai este favoritul să devină noul președinte al Republicii China (Taiwan) la alegerile din ianuarie, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
il zgarma-n kur la fel ca pe putin. O sa ia aceeasi mwie !!!
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699