REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
25.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Recomandări pentru români, de la ministrul Energiei: Fără rufe băgate la spălat seara!

Recomandări pentru români, de la ministrul Energiei: Fără rufe băgate la spălat seara!

A.F. 15 iulie 2024 | 19:56 564

Recomandări pe timpul caniculei de la ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta afirmă că una dintre măsurile care ar putea fi luate pentru a ajuta Sistemul Energetic Naţional, ar fi ca seara, în vârful de consum, să nu fie pornite aparatele mari consumatoare de energie.

Recomandari pentru romani, de la ministrul Energiei: Fara rufe bagate la spalat seara!Sebastian Burduja

"E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o ţară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ţi aprinzi lumina, să pui maşina de spălat rufe când doreşti. E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească maşină spălat rufe sau de spălat vase sau alţi consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 şi ora 21:00. Ar putea face acest lucru", a spus ministrul, luni, la o conferinţă de presă, întrebat dacă are recomandări pentru consumatori, conform Agerpres.

Sebastian Burduja a subliniat că alte state, "mai avansate decât noi", premiază consumatorul care are un asemenea comportament şi, de exemplu, dacă o persoană alege să pornească maşina de spălat rufe la ora 2:00 după-amiaza, când intră în reţea şi energia solară şi producţia este suficientă, are o factură mai mică la finalul lunii.

"Noi trebuie să ajungem acolo prin digitalizarea sistemului, prin contorizare inteligentă. Noi suntem încă la prima etapă, nu avem contorizare inteligentă în întreaga ţară sau la cât mai multe puncte de consum. Da, am pus problema asta cu colegii mei şi vrem să creăm cadrul prin care măcar acolo unde există contorizare inteligentă să vedem dacă nu cumva putem să stimulăm genul acesta de măsuri, de comportamente din partea consumatorilor, astfel încât de fapt să facem bine şi Sistemului Energetic Naţional", a explicat ministrul.

Luni, în contextul perioadei deosebit de călduroase, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezidat Comitetul Ministerial pentru Sectorul Energetic. În cadrul întâlnirii au fost analizate mai multe subiecte, precum situaţia actuală din sistemul energetic naţional, impactul condiţiilor meteorologice şi soluţiile necesare, evoluţia consumului şi producţiei pe termen scurt şi mediu.

„Încurajăm cetăţenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate”

Printre măsurile imediate impuse în urma Comitetului se numără, conform unui comunicat al ministerului: monitorizarea permanentă a reţelelor, fiind intensificată monitorizarea reţelelor de distribuţie a energiei pentru a detecta şi remedia rapid orice incident, echipele tehnice fiind în alertă pentru a interveni prompt în caz de avarii; coordonare cu operatorii de distribuţie pentru a asigura o gestionare eficientă a consumului de energie şi a preveni eventualele supraîncărcări; creşterea capacităţii de producţie - s-a solicitat Dispeceratului Energetic Naţional, precum şi centralelor electrice să fie pregătite să funcţioneze la capacitate maximă pentru a face faţă cererii crescute de energie.

În acelaşi timp, reprezentanţii Comandamentului de Vară au făcut unele recomandări pentru toţi consumatorii, pentru eficientizarea consumului de Energie.

"Încurajăm cetăţenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 - 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (maşini de spălat, uscătoare etc.) în afara acestui interval; Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiţionat: setaţi termostatele aparatelor de aer condiţionat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea reţelei", se menţionează în comunicat.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Transelectrica - Dispeceratul Energetic Naţional (DEN), OPCOM, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Transgaz, principalii producători şi distribuitori, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai dați la b**i noaptea
1
1
spun ca de la 1 aprilie 2025 se vor dubla facturile ptr ca se ridica plafonarea iar ministrul le-a dat dreptate si a spus ca vor fi subventionati doar cei cu venituri foarte mici sau dupa cat ii stim pe ai nostri foarte foarte mici minuscule
2
0
asta desteptilor care au inchis toate centralele pe carbune in timp de nemtii si polonezii le folosesc fara nici un stres se pare ca ne-am batut singuri cuie in talpa ptr ca idiotul de ghinea a angajat tara la asta prin pnrr
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510