Regizorul David Lynch: Câteodată îmi este dificil să găsesc puterea de a ieşi din casă
Regizorul David Lynch: Câteodată îmi este dificil să găsesc puterea de a ieşi din casă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDavid Lynch
Regizorul David Lynch a mărturisit că îi este ''dificil'' câteodată să plece de acasă, întrucât nu-i place să petreacă timp în oraş, potrivit Press Association.
Cineastul a mai făcut referiri anterior la faptul că suferă într-o mică măsură de agorafobie.
"Nu-mi place să ies din casă. Ies în oraş, dar nu-mi place", a spus regizorul de 73 de ani, întrebat despre această afecţiune în cadrul unui interviu pentru revista britanică The Big Issue.
"De multe ori nu vreau să ies în oraş, după care sunt nevoit să ies şi mă simt bine atunci când o fac".
"Să-mi găsesc puterea necesară pentru a ieşi pe uşă este dificil câteodată."
Creatorul serialului ''Twin Peaks'', născut în Missoula, Montana, a mai menţionat că problema opioidelor, care a făcut ravagii în mici oraşe din SUA, îl împiedică să revină la traiul într-o comunitate asemănătoare celei în care a crescut.
"O parte din mine şi-ar dori asta, dar cred că acum sunt afectate de problema drogurilor. Au început în marile oraşe, apoi în cele medii, apoi în zonele rurale. Drogurile cauzează multe, multe, multe probleme".
"Multe oraşe erau foarte liniştite odinioară şi idilice, în vecinătatea naturii, cu adevărat calme şi frumoase".
"Când drogurile şi-au făcut apariţia, multe infracţiuni şi violenţă şi frică s-au strecurat acolo, precum şi multe poveşti triste. Cred aşadar că multe dintre aceste oraşe mici au fost pervertite", a mai spus regizorul. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News