Renault va produce camioane şi maşini de teren militare, lângă Ploieşti
Renault va produce camioane şi maşini de teren militare, lângă Ploieşti
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Mizil, pe platforma MFA, se va ridica o fabrică pentru construcţia de camioane, autoutilitare pentru incendii şi vehicule de teren. Aceste produse ar urma să fie cumpărate de Ministerele de Interne şi Apărare de îndată ce vor dispune de bani. MFA Mizil şi Renault Truck Defense colaborază pentru construcţia, la Mizil, a unei fabrici de vehicule militare şi civile, o investiţie ce antrenează angajarea a 300 de specialişti români pe platforma MFA. Cele trei vehicule ce vor reprezenta producţia de bază a noii fabrici din Mizil sunt camionul logistic KERAX 6X6, autoutilitara de stins incendii MIDLUM şi vehiculul de teren asemănător celebrului Humvee american SHERPA LIGHT 4X4. "Investiţia se va realiza plecând de la necesităţile de înzestrare ale Armatei române cu camioane militare, care ar însemna undeva la 10.000 de unităţi pentru următorii 20 de ani. De asemenea, se vor avea în vedere necesităţile de vehicule militare şi civile destinate situaţiilor de urgenţă, menţinerii ordinii şi siguranţei publice în România", a spus Nicolae Şuta, director general MFA Mizil. Potrivit acestuia, dimensiunea investiţiei va depinde de bugetul pe care Ministerele de Interne şi de Apărare le vor aloca achiziţiei de vehicule. Cele trei vehicule ce vor fi construite pe platforma fabricii din Mizil au fost deja prezentate la Expoziţia Naţională de Tehnică Militară EXPOMIL 2013 26-29 septembrie, conform economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News