REPLICA a VIZITAT BRICUL MIRCEA în ȘANTIERUL Naval MIDIA! VIDEO
REPLICA a VIZITAT BRICUL MIRCEA în ȘANTIERUL Naval MIDIA! VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBricul „Mircea”, mândria forțelor navale românești, a fost construit în 1939, la Hamburg. Nava a efectuat nenumărate marșuri de instrucție în Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană și Oceanul Atlantic. A suferit de-a lungul vieții sale doua reparatii capitale: în 1965 a fost reparat la Hamburg, iar în 1994, a intrat într-un amplu proces de reparații și modernizare în Santierul Naval Brăila.
Ultima acțiune de acest gen a suferit-o în anul 2015 iar astăzi, bătrânul velier se află andocat în Șantierul Naval Midia pentru o nouă serie de intervenții. La începutul lunii august, acestea vor fi gata și își va putea întâmpina cadeții. Replica de Constanța a făcut o vizită navei școală Mircea în șantierul de la Năvodari, iar gazdă ne-a fost chiar comandantul Mircea Târhoacă. Acesta ne-a acordat, în exclusivitate, un interviu în cadrul căruia a vorbit despre lucrările executate, dar și despre cele mai importante evenimente derulate de Bricul.
Nava Școală ”Mircea”, lucrări de reparații în Șantierul Naval Midia
”Chiar dacă are 81 de ani, standardul de viață e ridicat”, spune comanandtul navei ”Mircea”. Nu mai puțin de 81 de ani, bricul Mircea a servit Marina Militară Romanească. Ani îi poartă cu demnitate și noblețe, nava fiind intr-o stare tehnică și de întreținere de excepție. La începutul lunii iulie, a fost supus unor ample lucrari de reparații, dotare și modernizari. Lucrarile sunt realizate atât la corpul navei, precum și la totalitatea instalațiilor și echipamentelor de bord. Mai multe despre acest aspect ne-a vorbit comandatul Mircea Târhoacă, în cadrul unui interviu exclusiv.
”Este andocată într-unul din docurile Șantierului Naval Midia, unde lucrăm și executăm lucrări de andocare și reparații ale Navei Mircea. Nava a intrat în Șantierul Naval la începutul lunii iulie, iar la începutul lunii august ar trebui să finalizăm aceste lucrări”, a spus comandantul. Vorbim despre lucrări de andocare specifice, activități de modernizare și reparații la anumite instalații ale navei. ”Nava Școala Mircea execută periodic astfel de activități, ultima a fost făcută în 2015. Periodic, ca orice tehnică și aparatură, trebuie să fie reparată”, a mai precizat comandantul.
VIDEO 1:
Anul trecut, nava a avut un marș istoric
Nava a efectuat nenumărate marșuri de instrucție în Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană și Oceanul Atlantic Nava, iar anul trecut a avut un marș istoric.
” În ultimii 81 de ani, a întreprins marșuri de instrucție, a avut 3 traversale ale Oceanului Atlantic, în 1976, 2004 și 2009. De exemplu, anul trecut am avut un marș istoric, nava a mers pe același itinerariu pe care l-a avut în 1939, când s-a întors din Șantierul Naval care a construit-o, în Germania, Hamburg”, a mai precizat Mircea Târhoacă.
Nava Școală Mircea, proiect major pentru 2021-2022
În cadrul interviului, comandantul a vorbit și despre condițiile de la bordul navei, despre cât de greu sau nu le este cadeților pe velier, dar a adus în discuție și un proiect major ce urmează să se deruleze anul viitor. Mai multe, puteți urmări în materialul video de mai jos.
Video 2:
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News