REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Republica Moldova estimează că datorează de aproximativ zece ori mai puţin decât pretinde Gazprom

Republica Moldova estimează că datorează de aproximativ zece ori mai puţin decât pretinde Gazprom

Ana Maria LIPAN 8 septembrie 2023 | 00:00 179

Republica Moldova a propus miercuri să plătească 8,6 milioane de dolari din datoria către gigantul rus Gazprom, care a respins imediat această sumă, de aproape zece ori mai mică decât cele 709 milioane pretinse, relatează AFP, sursa citată de agerpres.ro.

Republica Moldova estimeaza ca datoreaza de aproximativ zece ori mai putin decat pretinde Gazprom

Suma propusă de Republica Moldova se bazează pe un audit efectuat de două cabinete internaţionale. Acest diferend cu privire la datoria companiei ruso-moldovene Moldovagaz datează dinainte de începerea invaziei ruse a Ucrainei şi provine dintr-o creştere bruscă a tarifelor decisă de Moscova în 2021.

"Cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să suporte povara datoriilor inexistente faţă de Gazprom", a declarat premierul moldovean Dorin Recean într-un comunicat.

"În urma auditului extern, respingem cu fermitate presupusele datorii", a adăugat el.

Agenţia norvegiană Wikborg Rein şi Forensic Risk Alliance din Marea Britanie au estimat că Moldovagaz, care este deţinută în proporţie de 50% de Gazprom şi 36,6% de guvernul Republicii Moldova, ar putea fi nevoită să-şi anuleze cea mai mare parte a datoriei sale, în parte din cauza lipsei de documente. Gazprom, într-un comunicat difuzat miercuri pe Telegram, a declarat că concluziile auditului "nu pot afecta în niciun fel valoarea şi valabilitatea datoriei respective", insistând că acestea au fost confirmate în "documente semnate corespunzător de Gazprom şi Moldovagaz".

"Gazprom nu este de acord categoric cu afirmaţiile părţii moldoveneşti şi intenţionează să continue să-şi apere drepturile prin toate mijloacele posibile", a adăugat sursa citată.

Moldova, fostă republică sovietică situată între România şi Ucraina, a primit gaz rusesc înainte de război tranzitând prin Ucraina, via regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. În octombrie 2021, Chişinăul şi Gazpromul au prelungit cu cinci ani contractul privind furnizarea de gaze, după o confruntare aspră privind creşterea preţurilor la gaze.

De la invadarea Ucrainei, Gazprom şi-a redus drastic livrările, ceea ce a aruncat Republica Moldova într-o criză energetică. Guvernul pro-european de la Chişinău acuză Moscova că doreşte să destabilizeze ţara cu 2,6 milioane de locuitori.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699