Restricția de creștere intrauterină - complicații și prevenție
Restricția de creștere intrauterină - complicații și prevenție
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRestricția de creștere intrauterină poate debuta în orice moment al sarcinii și poate afecta atât dimensiunea bebelușului, cât și creșterea organelor, țesuturilor și celulelor. Acest lucru poate cauza multe probleme de sănătate pe viitor, avertizează specialiștii.
Restricția de creștere intrauterină - complicații și prevenție
Restricția de creștere intrauterină este definită ca imposibilitatea fătului de a ajunge la nivelul lui maxim de dezvoltare. Asta înseamnă că la naștere fătul este mai mic decât se aștepta pentru numărul de săptămâni de sarcină (vârsta gestațională), scrie doc.ro.
Restricția de creștere intrauterină poate debuta în orice moment al sarcinii și poate afecta atât dimensiunea bebelușului, cât și creșterea organelor, țesuturilor și celulelor. Acest lucru poate cauza multe probleme de sănătate pe viitor, avertizează specialiștii.
Ce provoacă restricția de creștere intrauterină?
Sunt mulți factori care cresc riscul apariției restricției de creștere intrauterină, precum anumite probleme ale placentei sau probleme cu cordonul ombilical. De exemplu, este posibil ca placenta să nu se atașeze bine sau fluxul de sânge care ajunge la făt, prin cordonul ombilical, să fie limitat.
Factori care pot provoca întârzierea de creștere intrauterină:
La mamă:
Hipertensiune arterială sau alte boli ale inimii și a vaselor de sânge
Diabet
Anemia
Afecțiuni pulmonare sau renale, netratate pentru o perioadă lungă de timp
Afecțiuni autoimune, cum ar fi lupusul
Supraponderalitatea
Consumul de alcool sau droguri
Fumatul
La făt:
Infecţii
Defecte la naștere, cum ar fi defectele cardiace
Sarcina multiplă
Care sunt simptomele restricției de creștere intrauterină?
O femeie însărcinată nu prezintă simptome ale întârzierii de creștere intrauterină. Dar un copil cu restricție de creștere intrauterină poate avea anumite semne după naștere, cum ar fi:
Greutate mică la naștere
Niveluri scăzute ale glicemiei
Temperatura corpului mai scăzută
Nivel ridicat de globule roșii
Cum se pune diagnosticul de restricție de creștere intrauterină?
În timpul sarcinii, dimensiunea bebelușului este estimată în diferite moduri, inclusiv înălțimea fundului uterului. Pentru a verifica înălțimea fundului uterin medicul va măsura distanța de la vârful osului pubian până la vârful uterului (fundus). Înălțimea fundului uterului, măsurată în centimetri, este aproximativ aceeași cu numărul de săptămâni de sarcină. Această măsurătoare se efectuează după săptămâna a 20-a de sarcină. Dacă înălțimea fundului uterului este mai mică decât se aștepta, poate fi vorba despre restricția de creștere intrauterină.
Dacă medicul este de părere că bebelușul se confruntă cu această problemă, poate recomanda efectuarea unor teste suplimentare, precum:
Ecografia. Estimarea greutății fetale cu ultrasunete este cea mai bună modalitate de a diagnostica restricția de creștere intrauterină. Ecografia folosește undele sonore pentru a crea imagini ale fătului în pântece. Undele sonore nu vor dăuna nici copilului, nici mamei. Diagnosticul de restricție de creștere intrauterină se pune dacă există o diferență dintre măsurătorile reale și cele așteptate la o anumită vârstă gestațională.
Ecografie Doppler. Este posibil ca gravida să efectueze și o astfel de ecografie pentru a diagnostica restricția de creștere intrauterină. Cu ajutorul ecografiei Doppler se poate verifica fluxul de sânge care ajunge la făt, prin cordonul ombilical. Scăderea fluxului de sânge poate însemna că bebelușul se confruntă cu restricție de creștere intrauterină.
Tratament restricție de creștere intrauterină
În cazul în care se depistează că fătul are o întârziere de creștere intrauterină, este posibil să fie nevoie de:
Monitorizare frecventă. Acest lucru înseamnă că viitoarea mamă trebuie să facă des vizite prenatale și ecografii sau chiar alte teste.
Urmărirea mișcărilor fetale. Medicul poate solicita gravidei să monitorizeze periodic mișcările fetale.
În anumite situații, este posibil ca specialistul să recomande medicamente corticosteroide.
Cezariană de urgență.
Care sunt posibilele complicații ale restricției de creștere intrauterină?
Întârzierea de creștere intrauterină poate provoca multe complicații grave. Este posibil ca bebelușul să se nască înainte de termen și astfel să rămână multă vreme internat în spital, la terapie intensivă. De altfel, bebelușul poate să aibă probleme cu respirația, infecții și, în unele cazuri, chiar să survină decesul. Pe măsură ce copilul crește, poate fi fi expus unui risc mai mare de a dezvolta probleme cardiace.
Cum poate fi prevenită restricția de creștere intrauterină?
Întârzierea de creștere intrauterină poate debuta din cauza fumatului, consumului de alcool. Controalele prenatale și adoptarea unui stil de viață sănătos ajută la prevenirea restricției de creștere intrauterină, susțin specialiștii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News