Reţeaua de apă şi canal din Pecineaga, la mâna afaceriştilor care au pierdut licitaţia
Reţeaua de apă şi canal din Pecineaga, la mâna afaceriştilor care au pierdut licitaţia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul din comuna Pecineaga îşi doreşte să modernizeze localitatea, să ofere condiţii normale de trai locuitorilor. Pentru acest lucru a pregătit trei proiecte separate, beneficiind de hotărârea 517. Două dintre proiecte se referă la sistemul de apă şi canalizare, iar cel de al treilea la asfaltarea şi modernizarea a 22 km din suprafaţa comunei. Edilul vrea să ia lucrurile pe rând, să le rezolve în ordinea lor firească. Numai că, după ce a avut loc licitaţia, primarul s-a trezit că societatea care a fost declarată necâştigătoare a făcut contestaţie, având acest drept. În felul acesta lucrările sunt amânate. Primăria trebuie să aştepte decizia comisiei care se ocupă de admiterea sau respingerea acestor contestaţii. "Vreau să fac lucrurile pe rând: canalizare, apă, asfalt. De la început s-a amânat puţin pentru că documentaţia nu a fost terminată la proiectele pentru canalizare şi apă, în acelaşi timp cu cel pentru modernizare şi asfaltare pe 22 de kilometri din comună. Am organizat o licitaţie pentru proiectele pentru canalizare şi apă. Societatea care a fost declarată necâştigătoare a făcut contestaţie. Acum suntem obligaţi să aşteptăm timp de 10 zile, decizia comisiei care se ocupă de admiterea sau respingerea acestor contestaţii. Sperăm ca la sfârşitul celor 10 zile să primim un răspuns favorabil nouă şi să semnăm contractul de execuţie, pentru că, altfel, singura cale de atac este judecătoria", a declarat, pentru "Replica", Lili Pâslaru, primarul comunei Pecineaga.
Marieta ŞTEFAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News