Reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă
Reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 43 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în luna septembrie 2022, aceasta, cu scopul producerii de materiale pornografice, ar fi întreținut acte de natură sexuală cu o victimă, de 16 ani, pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil.
Ulterior, persoana cercetată, aflată în relație de rudenie cu persoana vătămată, ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicații informatice de mesagerie, materialul video cu conținut sexual explicit.
La data de 29 octombrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei, de 43 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Astăzi, 30 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News