REVOLTĂTOR! Locuitorii unei străzi din Valu aşteaptă de un an de zile avizul tehnic de racordare la gaze!
REVOLTĂTOR! Locuitorii unei străzi din Valu aşteaptă de un an de zile avizul tehnic de racordare la gaze!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn atenţia Engie: se implică cineva să "dreagă busuiocul" sau e nevoie de proteste în stradă?!
În atenţia Engie: se implică cineva să "dreagă busuiocul" sau e nevoie de proteste în stradă?!
Cine nu a trecut prin experienţa branşării la o reţea de utilităţi se poate considera fericit! Documentaţia necesară este echivalentă cu cea pentru construirea unei case, timpul de aşteptare...enorm de mult, iar cei care încep un astfel de demers trebuie să se înarmeze cu răbdare. Numai că, şi răbdarea are o limită, spun mai mulţi locuitori din localitatea Valu lui Traian care aşteaptă de un an de zile avizul tehnic de racordare la reţeaua de gaze. Locuitorii de pe strada Negip Fazal au o mulţime de întrebări, însă nu primesc de nicăieri răspunsuri. Firma care a efectuat lucrări la conducta de gaze de pe strada amintită spune că aşteaptă avizul de la Distrigaz pentru continuarea lucrărilor, în timp ce reprezentanţii Engie ridică din umeri.
Anul trecut, locuitorii de pe strada Negip Fazal din Valu lui Traian au demarat procedurile pentru racordul la reţeaua de gaze naturale. Unul dintre vecini a apelat la firma SC Călin Service Total SRL din Călăraşi, care s-a deplasat la faţa locului. Ulterior, reprezentantul societăţii, Puiu Cezar, a bătut la porţile celorlalţi vecini pe care i-a întrebat dacă sunt interesaţi să se racordeze la reţea. Oamenii au acceptat, aşa că au plătit 1500 de lei pentru conducta ce avea să treacă pe strada lor, până în faţa porţii. Lucrarea la conducta de gaze s-a efectuat, lunile au trecut, la fel şi iarna, oamenii au îndurat cu greu frigul din case, a venit şi vara şi nu s-a întâmplat nimic. Oamenii se tem că va veni sezonul rece şi nu vor mai avea timp să-și realizeze instalația termică și să o pună în funcțiune. „De anul trecut s-au tras gaze pe strada noastră. La vecina mea din spatele casei a executat lucrările firma SC Călin Service Total din Călăraşi. Reprezentanţii societăţii au venit la poartă şi ne-au întrebat dacă suntem interesaţi, trebuia să treacă ţeavă de la strada principală şi costa mulţi bani, iar omul nu avea. Atunci, ne-a convins şi am dat 1500 de lei pentru ţeava aia, vecina se foloseşte de gaze pe banii noştri, iar noi ... A instalat conducta pe stradă, ne-a adus-o în faţa casei şi de atunci nimic. Nu ne răspunde la telefon sau ne spune că nu sunt soluţii”, a spus Neti Matache.
click pe imagine!
Reprezentantul societăţii SC Canal Service Total SRL explică: „Contractul este de execuţie dar, ca să executăm lucrarea avem nevoie de un aviz tehnic de racordare de la Engie. Avem tot, suntem în faza de proiectare, dar nu putem să intervenim din lipsa avizului tehnic. S-a depus documentaţia, i-am ajutat pe proprietari care au depus actele. Primul număr de înregistrare este din martie anul trecut. Durează până la trei ani să elibereze avizul. În momentul când depun documentaţia, după avizul tehnic se contractează o firmă agreată. În baza documentaţiei se încheie contractul cu specificaţia realizării lucrării în termen de de 30 de zile de la obţinerea vaizelor. Noi nu avem avizul”, a explicat Puiu Cezar. „Conducta care s-a tras pentru a alimenta ceilalţi proprietari a fost dată în custodie la Distrigaz ca să de avizul mai repede. A trecut un an, niciun răspuns. Mă duc săptămânal la ei nu fac altceva decât să spună că actele sunt la Bucureşti şi aşteaptă avizul. Cei de la Bucureşti înregistrează documente. Nu ştiu de ce durează aşa mult. Se îngrădeşte totul acolo, la Bucureşti e sediul central, iar jumătate de ţară ajunge acolo. Chiar şi cu avizul, noi nu avem siguranţa că vom executa lucrarea. Poate fi o altă firmă agreată de Distrigaz”, a conchis Puiu Cezar.
Locuitorii de pe strada Negip Fazal spun că s-au săturat de minciuni. „Ne minte de anul trecut cu chestia asta. Aşa ne-a păcălit atâta vreme. Da, documentaţia este depusă, ne-am interesat. Dar, ca să stai aşa, să dai din umeri...N-am avut căldură iarna trecută, sunt oameni cu copii mici, iarna au fost la rude că nu puteau sta în frig”,a mai spus Neti Matache.
Am încercat să obţinem şi noi un punct de vedere de la Engie, însă fără rezultat. Nu există o persoană disponibilă în relaţia cu presa, nici la Bucureşti şi nici la Constanţa, iar pe fix, la Distrigaz, nu răspunde nimeni.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News