REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
18.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Rezultate alegeri Franţa 2022: Emmanuel Macron, reconfirmat preşedinte

Rezultate alegeri Franţa 2022: Emmanuel Macron, reconfirmat preşedinte

Replica API 25 aprilie 2022 | 19:28 1438

Emmanuel Macron este victorios în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze de duminică în faţa contracandidatei de extremă dreapta Marine Le Pen. El a declarat că votul alegătorilor care au ales să blocheze Adunarea Naţională îl obligă în anii ce vor urma şi a afirmat că va fi preşedintele tuturor, transmit AFP şi Reuters.

"Ştiu că mulţi din compatrioţii noştri m-au votat astăzi nu pentru a susţine ideile pe care eu le susţin, ci pentru a le bloca pe cele de extremă dreapta. Vreau să le mulţumesc şi ştiu că am o datorie faţă de ei în anii ce vor veni", a declarat preşedintele în funcţie în timpul unui discurs în faţa susţinătorilor săi adunaţi pentru a sărbători victoria la Turnul Eiffel din Paris.

"Va trebui să fim binevoitori şi respectuoşi pentru că ţara noastră este împovărată de atâtea îndoieli, de atât de multe diviziuni"."Nimeni nu va fi lăsat pe marginea drumului. Va depinde de noi să lucrăm împreună pentru a realiza această unitate care ne va permite să trăim vieţi mai fericite în Franţa. Anii care vor urma cu siguranţă nu vor fi liniştiţi, dar vor fi istorici".

"Nu mai sunt candidatul unei tabere, ci preşedintele tuturor", a mai afirmat Emmanuel Macron

Iohannis l-a felicitat pe Macron

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru victoria din alegeri, precizând că este “fericit” că poate continua alături de acesta să lucreze la parteneriatul strategic, ce implică şi consolidarea flancului estic al NATO.

„Cele mai calde felicitări ale mele, dragă Emmanuel Macron pentru realegerea în funcţia de preşedinte. Mă bucur să lucrăm în continuare pentru consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, pentru construirea unei Europe puternice, solidare şi o cooperare sporită pe Flancul Estic al NATO”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe Twitter.

Mesajul lui Nicolae Ciucă după victoria lui Macron

Premierul Nicolae Ciucă a avut o primă reacţie după victoria din alegeri a lui Emmanuel Macron.

„Salutăm votul de astăzi al francezilor în favoarea unei Europe solidare, care respinge extremismul şi naţionalismul”, a scris premierul Nicolae Ciucă, duminică pe Facebook.

Macron ar fi câştigat alegerile în Diaspora

Publicaţia La Libre notează că Emmanuel Macron a câştigat detaşat alegerile în Diaspora, obţinând procentaje foarte mari, de peste 80% în SUA, Canada, Argentina sau Brazilia.

În ceea ce priveşte prezenţa la urne, la 18 (ora României), aceasta era de 63.23%, mai mică decât în primul tur, la aceeaşi oră (65%).

Le Pen, câştigătoare într-un sondaj presupus fals

Pe reţelele de socializare s-a răspândit un sondaj care o arată pe Marine Le Pen învingătoare la limită, cu 50,5%.

Mai multe publicaţii din Franţa şi Belgia susţin, însă, că sondajul este fals.

Marine Le Pen ar conduce în teritoriile franceze de peste mări

Publicaţia belgiană La Libre notează că Marine Le Pen ar conduce detaşat în teritoriile franceze de peste mări.

Le Pen ar fi obținut 60,87% în Martinique, 60,70% în Guyana și 69,60% în Gudeloupe şi ar fi câştigat şi în Saint-Martin, Saint-Barthélemy și Saint-Pierre-et-Miquelon.

În schimb, Macron ar conduce în Polinezia franceză.

A votat şi Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a votat duminică, în stațiunea Le Touquet-Paris-Plage (Pas-de-Calais).

Macron a venit la urne pentru a pune ştampila pe numele său, însoţit de soţia sa, Brigitte. Cei doi au făcut o baie de mulţime pe străzile micului oraş.

Prezenţa la vot la orele prânzului

La prânz, prezenţa la urne la alegeri indica un procentaj de 26.41%, mai mic decât la scrutinul din 2017 (28,23%), când Macron şi Le Pen s-au înfruntat prima oară.

Chiar şi aşa, prezenţa este, până acum, puţin mai mare decât la primul tur al alegerilor din acest an.

Macron şi Le Pen, două viziuni complet diferite

Confruntarea prezidenţială din Franţa poate fi decisivă pentru viitorul Uniunii Europene, mai ales că Macron şi Le Pen au viziuni complet diferite asupra viitorului continentului.

Atac la o biserică din Nisa. Atacatorul ar fi strigat: "Macron trebuie omorât"

Un preot şi o călugăriţă din Biserica Saint-Pierre-d’Arène din Nisa au fost atacaţi în ziua alegerilor, de un bărbat cu un cuţit.

”Macron trebuie omorât!” ar fi strigat bărbatul intrând în biserică, înainte de atac, potrivit Le Point.

Cele două victime nu au suferit răni grave şi sunt în afara oricărui pericol.

Vot cu urna electronică în suburbiile Parisului

Alegătorii din Colombes, o suburbie a Parisului, votează folosind o urnă electronică. Aceasta are trei butoane: unul pentru Macron, unul pentru Le Pen şi unul pentru vot în alb (niciunul dintre cei doi).

Votul se face prin apăsarea unuia dintre butoane, validându-se automat opţiunea alegătorului.

Marine Le Pen a mers la vot

Marine Le Pen a venit la urne pentru a vota cu ea însăşi, declarându-se optimistă în privinţa şanselor sale. Dintre politicienii importanţi, au mai votat şi Anne Hidalgo, candidata din primul tur a Partidului Socialist, dar şi fostul premier al lui Macron, Edouard Phillippe.

Când apar rezultatele alegerilor prezidenţiale din Franţa

Primele rezultate ale alegerilor din Franţa sunt aşteptate să apară imediat după închiderea urnelor. Atunci, primele estimări de tip exit-poll vor arăta cine va fi preşedinte pentru următorii ani.

Cetăţenii francezi din România pot vota în trei oraşe. Respectivele secţii de votare sunt la Ambasada Franţei din Bucureşti, la Institutul Francez din Cluj-Napoca şi la Institutul Francez din Iaşi.

În primul tur, au votat 1451 de francezi de pe teritoriul românesc, Macron fiind lider în opţiunile lor (peste 44%). Le Pen a obţinut puţin peste 6%, scrie fanatik.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A castigat si asta...fix cum castiga basescu alegerile in fatza lui Mircea Gioana ! Interesele dicteaza..
0
0
Necrofilule
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768