Rezultatele primelor probe ale bacalaureatului, la Constanţa
Rezultatele primelor probe ale bacalaureatului, la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a centralizat rezultatele obţinute de candidaţi la primele două probe, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A) şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (Limba turcă, Proba B), care s-au desfăşurat în perioada 8-10 iunie 2015.
Astfel, la prima probă, din totalul celor 5.266 de candidaţi înscrişi, au absentat 120. Nivelul de competenţă utilizator experimentat l-au primit 3.257 de absolvenţi, în timp ce alţi 1.241 au obţinut utilizator avansat şi 648 de candidaţi au obţinut nivelul de competenţă utilizator mediu.
În ceea ce priveşte proba B, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 9 candidaţi dintre cei 10 înscrişi la Colegiul Naţional „K. Ataturk” din Medgidia, care au susţinut proba, au obţinut următoarele rezultate: utilizator experimentat - 6 candidaţi, utilizator avansat - 2 absolvenţi şi 1 candidat a obţinut nivelul de competenţă de utilizator mediu. Următoarea probă, cea de evaluare a competenţelor digitale, se desfăşoară în perioada 15-19 iunie a.c., iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională va avea loc în perioada 22 -26 iunie.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News