REPLICA ONLINE CONSTANTA

28° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
28° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Ritmul de vânzare al locuinţelor s-a majorat cu 16% în România, în primul semestru al anului

Ritmul de vânzare al locuinţelor s-a majorat cu 16% în România, în primul semestru al anului

A.F. 9 iulie 2024 | 00:00 90

Numărul locuinţelor vândute la nivel naţional a crescut cu 16%, în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce în Bucureşti s-a majorat cu 25%, relevă un raport de specialitate, publicat luni.

Ritmul de vanzare al locuintelor s-a majorat cu 16% in Romania, in primul semestru al anului

Conform analizei SVN România, cea mai puternică evoluţie în rândul celor mai importante pieţe rezidenţiale regionale din România a fost înregistrată de Iaşi, cu o creştere anuală a vânzărilor de locuinţe de 71%, iar cea mai slabă evoluţie a fost consemnată în Argeş, cu o scădere anuală de 11,5%.

De asemenea, oraşul Iaşi a devenit, în premieră, cea mai importantă piaţă rezidenţială regională din România, după Bucureşti - Ilfov, raportat la numărul de locuinţe tranzacţionate, în primele şase luni 2024, depăşind Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

Creşterea vânzărilor din Iaşi a fost determinată de înregistrarea, în 2024, a actelor finale de vânzare-cumpărare pentru înţelegerile încheiate anterior, precizează consultanţii în imobiliare.

La nivel naţional, din ianuarie până la finele lunii iunie, anul curent, au fost vândute peste 77.200 de case şi apartamente, în creştere cu 16% faţă de perioada similară din 2023, în timp ce numărul de locuinţe vândute în Bucureşti şi Ilfov a crescut cu un ritm anual de 25,4%.

SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară active în România, care, în cei cinci ani de activitate, a tranzacţionat peste 10.000 de locuinţe, cu o valoare cumulată ce depăşeşte 800 de milioane de euro, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510