REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.5° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
22.5° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

România a ajuns să exporte gaze naturale, pe fondul consumului mic

România a ajuns să exporte gaze naturale, pe fondul consumului mic

Ana Maria LIPAN 7 iunie 2023 | 00:00 233

România este exportator net de gaze naturale azi, potrivit datelor operatorului de transport și sistem Transgaz.

Romania a ajuns sa exporte gaze naturale, pe fondul consumului mic

Datele Transgaz pentru ziua de astăzi arată că România este exportator net de gaze naturale, pe fondul consumului mic, asta deși se înmagazinează masiv gaze. Astfel, potrivit datelor din această dimineață, în rețeaua națională intră gaze din rețeaua bulgară prin punctul Kardam-Negru Vodă într-un volum de 2,3 milioane de metri cubi de gaze, dar, în același timp, ies gaze în rețeaua ungară, prin punctul Arad-Csanadpalota, într-un volum aproape dublu, de 4,5 milioane de metru cubi.

Producția internă de gaze este ușor sub ce eram obișnuiți – 22,5 milioane de metri cubi, iar înmagazinarea în depozitele subterane este destul de mare azi, într-un ritm de 11 milioane de metri cubi. Practic, aproape jumătate din producția națională de gaze extrasă azi se întoarce în pământ, în depozite, scrie economica.net. 

Exportul este echivalentul a circa 10% din producția națională

La această dată, depzitele României sunt pline în procent de aproape 60% (59.6%, fiind înmagazinat echivalentul a peste 20 TWh de gaze, adică mai mult de a șasea parte din consumul anual al țării, și abia suntem la începutul lunii iunie. Media europeană este și mai sus, la 70%, dar comparația cu România trebuie făcută ținând cont că noi suntem unii dintre puținii care au producție curentă de gaze în cantități semnificative.

Consumul de gaze, oricum mai scăzut în mod tradițional în această periodă de vară, este și mai redus ca urmare a faptului că cel mai mare producător de energie electrică folosind gaze, centrala Petrom de la Brazi este într-o revizie prelungită, iar consumul industrial încă nu și-a revenit – abia săptămâna trecută Azomureș, cel mai mare producător de gaze al țării, a anunțat că a repornit producția unor sortimente de îngrașaminte, dar la doar 10% din capacitate.

Așadar, producătorii români de gaze sunt acum în situația de a vinde unde pot gazele naturale extrase, în condițiile în care consumul intern și înmagazinarea pare că nu acoperă producția, alternativa mult mai riscantă fiind închiderea temporară a unor sonde, cu potențiale riscuri în viitor.

Cei mai mari producători de gaze din România, care asigură aproape 100% din producția națională sunt Romgaz, Petrom și, de vara trecută, Black Sea Oil and Gas, după debutul extracției primelor gaze noi din Marea Neagră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699