REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

România cumpără din SUA rachete AIM-9X Sidenwinder de 70 de milioane de dolari

România cumpără din SUA rachete AIM-9X Sidenwinder de 70 de milioane de dolari

Andreea VLAICU 10 mai 2024 | 13:05 562

SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România, evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari. Achiziţia va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, a spus Angel Tîlvăr, citat de news.ro. Cu acest tip de rachetă sunt dotate inclusiv avioanele de ultimă generație americane F-35 sau F-22.

Romania cumpara din SUA rachete AIM-9X Sidenwinder de 70 de milioane de dolari rachetă AIM-9X Sidewinder

„Accesul Forţelor Aeriene Române la capabilităţi aer-aer de ultimă generaţie contribuie semnificativ la creşterea siguranţei spaţiului aerian naţional şi aliat şi asigură un înalt grad de interoperabilitate cu structurile similare ale Armatei SUA", afirmă ministrul Apărării Angel Tîlvăr.

Costul unei singure rachete AIM-9X este estimat la circa 450.000 de dolari.

Achiziţia va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române cu cea mai avansată versiune a rachetei AIM-9X Sidewinder – Block II care este operată, în prezent, de armata americană, informează MApN.

Programul de înzestrare include şi pachetul de suport logistic, respectiv capete de ghidare de rezervă, rachete de instruire, instruire personal, asistenţă tehnică, documentaţie tehnică şi servicii de transport, astfel încât să fie asigurată o capabilitate completă pentru Forţele Aeriene Române.

„Statele Unite rămân angajate în mod esenţial în consolidarea posturii de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni în zona Mării Negre. Armata României va continua să acţioneze pentru consolidarea dimensiunii de apărare şi securitate a parteneriatului strategic comun", a mai arătat Angel Tîlvăr, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016