România îl contrează puternic pe Alexandr Lukasenko: Belarusul e complicele Rusiei!
România îl contrează puternic pe Alexandr Lukasenko: Belarusul e complicele Rusiei!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Afacerilor Externe a reacționat la aluziile președintelui Belarusului, Alexandr Lukasenko, cu privire la posibila implicare a României în războiului din Ucraina la sugestia și presiunile SUA. România respinge aluziile președintelui belarus pe care îl acuză că este complicele lui Vladimir Rusiei în războiul de agresiune din Ucraina și amintește că România are toate garanțiile de securitate necesare. În context, MAE anunță convocarea la sediul ministerului pentru a i se înmâna o notă de protest a însărcinatului cu afaceri al Republicii Belarus la București.
”Ca urmare a declarațiilor făcute de liderul belarus Aleksandr Lukașenko la un eveniment public în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, ocazie cu care acesta a menționat, printre altele, că Statele Unite împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei și că și alte state, inclusiv România, ar urma să fie direct implicate, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri a.i. al Belarus în România pentru a i se comunica următoarele elemente de poziție:
Astfel, partea română respinge ferm astfel de afirmații inadmisibile, care alimentează retorica bazată pe apel la forță și amenințarea cu forța în relațiile internaționale. De asemenea, nu poate fi ignorat rolul și responsabilitatea internațională ale Belarusului în calitate de complice al Rusiei în susținerea războiului de agresiune împotriva Ucrainei.
Totodată, MAE reamintește că România este stat membru al NATO și beneficiază, în cel mai înalt grad, de toate garanțiile de securitate care decurg din acest statut în conformitate cu clauza de apărare colectivă din art.5 al Tratatului Atlanticului de Nord, NATO fiind cea mai puternică alianță politico-militară din istorie.”, se spune în comunicatul MAE.
Context:
Președintele belarus Alexandr Lukașenko a declarat că SUA împing Europa spre o confruntare militară cu Rusia pentru a distruge Ucraina și Belarus și a slăbi Rusia.
"SUA împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei. Ei nu își ascund planurile. S-au semnat deja contracte pentru anii următori. Adică, Ucraina va fi distrusă până la pământ. Iar scopul este de a slăbi Rusia și de a distruge Belarusul", a declarat el sâmbătă, la forumul patriotic de la "Minsk-Arena", dedicat Zilei Unității Naționale, potrivit agenției ruse Interfax.
Lukașenko și-a exprimat convingerea că Statele Unite sunt instigatorii tuturor conflictelor militare din regiunea europeană. Și numai SUA, este convins președintele Belarusului, beneficiază de pe urma acestor conflicte.
"America este singura beneficiară a ceea ce se întâmplă aici: să pună Europa la locul ei și să elimine rivalii. Astăzi Ucraina, mâine Moldova sau țările baltice, Polonia sau România. Statele Unite alimentează războiul din Kosovo, încearcă să pună presiune asupra Serbiei, aruncă cărbuni în controversa care mocnește în Karabah, tulbură apele în Siria", a spus el.
Washingtonul este prezent în toate conflictele politice semnificative, a mai spus Lukașenko, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News