România îşi află vineri adversara din Grupa Mondială I a Cupei Davis
România îşi află vineri adversara din Grupa Mondială I a Cupei Davis
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEchipa masculină de tenis a României îşi află vineri adversara din Grupa Mondială I a Cupei Davis, în urma tragerii la sorţi care va avea loc Londra, la ora 16:00 (ora României).
România (locul 41 în clasamentul Cupei Davis) nu este cap de serie la tragerea la sorţi, urmând să înfrunte una dintre cele 12 echipe aflate în urna favoritelor, Belgia (4), Argentina (16), Japonia (19), Olanda (20), Chile (21), India (22), Uzbekistan (25), Brazilia (26), Coreea de Sud (27), Portugalia (28), Bosnia-Herţegovina (29), Israel (30).
Meciurile vor avea loc în perioada 18-19 septembrie.
România trebuia să joace contra Chinei, la Piatra Neamţ, în play-off-ul Grupei Mondiale I, pe 6-7 martie, dar adversara nu s-a prezentat din cauza epidemiei de coronavirus.
Spania, deţinătoarea trofeului, este principala favorită la tragerea la sorţi a turneului final, care va avea loc la Madrid, în perioada 23-29 noiembrie. Tragerea la sorţi e programată pe 12 martie, la Londra (18:00, ora România).
Urnele valorice pentru turneul final:
Urna 1: Spania (locul 3, campioana din 2019), Canada (locul 6, finalista din 2019), Franţa (1), Croaţia (2), SUA (5), Serbia (7);
Urna 2: Germania (8), Italia (9), Marea Britanie (10), Australia (11), Kazahstan (12), Rusia (13);
Urna 3: Suedia (14), Austria (15), Cehia (17), Columbia (18), Ungaria (23), Ecuador (24), relatează agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News