România, pe primul loc în UE la naşteri juvenile; Constanța, pe locul 7 din țară
România, pe primul loc în UE la naşteri juvenile; Constanța, pe locul 7 din țară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn studiu realizat la nivelul Uniunii Europene scoate la iveală o problemă îngrijorătoare, care pare să se adâncească în țara noastră. 44,44% dintre fetele din statele UE care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România.
Conform statisticilor realizate pentru anul 2020, din 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani care au devenit mame în 2020 în statele membre UE, 731 sunt românce.
Peste 1.600 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani au devenit mame în 2020
„Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de naşteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol”, potrivit datelor Eurostat.
În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din ţara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene), se arată într-un comunicat dat publicităţii lui de organizaţia Salvaţi Copiii.
Judeţele cu cele mai multe mame minore: Constanța pe locul 7
Judeţele Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor şi Dolj ( câte 52 de minore sub 15 ani devenite mame), Braşov (40 de tinere care au născut înainte de a împlini 15 ani), Argeş (29 de naşteri la vârste sub 15 ani), Sibiu (28 de naşteri din mame sub 15 ani) Bacău (26 naşteri) şi Constanţa (24 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020) conduc în topul realizat de Eurostat.
Judeţul cu cele mai puţine naşteri în rândul fetelor foarte tinere este Gorj, unde în 2020 patru adolescente cu vârsta sub 15 ani au devenit mame. În Mehedinţi, Tulcea şi Brăila s-au înregistrat, în perioada de referinţă, câte 6 naşteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare, în timp ce în Vâlcea, Neamţ, Botoşani, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud câte 7 fete care au devenit mame înainte de 15 ani, potrivit național.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News