REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
26.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

România reclamă Wizz Air la Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației din cauza zborurilor anulate

România reclamă Wizz Air la Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației din cauza zborurilor anulate

A.F. 5 august 2023 | 18:15 808

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației a fost sesizată cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air în România, după ce compania a anulat 9 curse într-o zi, a anunţat sâmbătă Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe pagina sa de Facebook.

Romania reclama Wizz Air la Agentia Europeana pentru Siguranta Aviatiei din cauza zborurilor anulate

"Astăzi am avut o serie de discuţii extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare şi situaţia pasagerilor companiei Wizz Air în România", spune secretarul de stat Bogdan Mîndrescu.

Conform acestuia, la discuții au participat Yvonne Moynihan, Chief Corporate Officer Wizz Air Group, Zsuzsanna Poss, Chief Communications and Customer Officer Wizz Air Group, Diarmuind O Conghaile, Managing Director Wizz Air Malta și preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Secretarul de stat precizează că decizia a fost luată în urma faptului că Wizz Air a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice.

"Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă", spune Bogdan Mîndrescu.

Prezent la discuţii, Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanţii Wizz Air că a anunţat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situaţiile generate la noi în ţară de către Wizz Air.

"Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenţie şi i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaţionale şi naţionale în domeniul aviaţiei.", a adăugat secretarul de stat sâmbătă, în postarea de pe rețeaua de socializare, scrie digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699