România va reintra din 2016 în obligaţiile asumate de a asigura Armatei 2% din PIB
România va reintra din 2016 în obligaţiile asumate de a asigura Armatei 2% din PIB
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că l-a informat pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, asupra faptului că România va avea o creştere de 0,3% în 2014 şi că în 2016 va reintra în obligaţiile asumate la intrarea în NATO privind asigurarea a 2% din PIB pentru Armată.
Am avut discuţii cu privire la - şi aici a fost un subiect pe bună dreptate ridicat de secretarul general NATO legat de bugetul Apărării - România nerespectând în ultimii ani obligaţia asumată prin Tratatul de Aderare de a asigura 2% din PIB ca buget al Apărării în fiecare an. L-am informat pe secretarul general că vom avea o creştere de 0,3 procente anul viitor faţă de anul acesta şi în 2016 vom reintra în obligaţiile asumate la intrarea în NATO", a spus Băsescu.
La rândul său, secretarul general al Alianţei a arătat că limita de jos în privinţa investiţiilor în apărare a fost atinsă de către ţările membre din Europa, iar acest lucru trebuie remediat pe măsură ce economia se redresează.
sursa: Mediafax
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News