REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
17.4° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

Romeo Hanți a dat lovitura! A încasat un milion de euro pentru o afacere îngropată și plină de datorii

Romeo Hanți a dat lovitura! A încasat un milion de euro pentru o afacere îngropată și plină de datorii

Andreea POPA 5 octombrie 2024 | 00:00 604

Controversatul om de afaceri Romeo Hanți a dat lovitura vieții sale, după ce noii patroni de la Utilaj Greu SA Murfatlar au decis să-i ofere un milion de euro pentru o afacere trecută de mult pe linie moartă, îngropată în pierderi și datorii. Cunoscuta Utilaj Greu SA a fost recent vândută de fosta SIF Transilvania către operatorii Portului Midia. La rândul său, Romeo Hanți este cunoscut pentru deținerile sale - HIG Muntenia și BCA Prefab, dar și pentru legăturile cu defunctul om de afaceri Petrică Iordache. 

Romeo Hanti a dat lovitura! A incasat un milion de euro pentru o afacere ingropata si plina de datoriiRomeo Hanți

Noii patroni ai Utilaj Greu SA Murfatlar au luat pe 3 octombrie câteva decizii extrem de interesante pentru urmașa întreprinderii care a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Se aprobă realizarea investițiilor reprezentând dezvoltarea infrastructurii de transport multinodal al societății. Investițiile se vor realiza din fonduri proprii, fonduri atrase, subvenții si / sau ajutoare de stat și vor consta în construcție / modernizare infrastructura terminal, incluzând (dar fără a se limita): infrastructura rutieră și feroviară de acces, linii de cale ferata, drumuri si platforme interioare, utilități, împrejmuire în conformitate cu prevederile Programului Transport 2021 – 2027 al Ministerului Transporturilor”, se arată într-un raport emis de companie. De asemenea, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat „bugetul sau bugetele pentru fiecare investiție în parte”.

Dumnezeu i-a pus mâna în cap lui Romeo Hanți cu un milion de euro

Cea mai interesantă decizie este însă cea legată de achiziția de un milion de euro a noii conduceri Utilaj Greu Murfatlar. „Se aprobă achiziția instalației de producție Beton Celular Autoclavizat (BCA) de la societatea BCA PREFAB SRL, cu prețul de 1.000.000 de euro. Plata se va face în lei la cursul BNR din ziua plății”, sună hotărârea AGA reprodusă în raportul companiei. Un milion de euro pentru BCA Prefab SRL e ca și cum i-a pus Dumnezeu mâna în cap afaceristului Romeo Hanți. Firma înființată în 2015 a raportat afaceri 0 în ultimii trei ani, cu pierderi cumulate de aproape 400.000 lei și datorii la nivelul lui 2023 de aproape 790.000 lei, fără niciun angajat.

Achiziția de un milion de euro este una care depășește cu mult capacitățile financiare ale Utilaj Greu Murfatlar SA raportate la finalul anului 2023: cifră de afaceri de 1,1 milioane lei (circa 200.000 de euro), pierderi de peste 210.000 lei și datorii de 200.000 lei, cu 7 angajați.

Romeo Hanti a dat lovitura! A incasat un milion de euro pentru o afacere ingropata si plina de datoriiUtilaj Greu SA Murfatlar a aprobat, pe 3 octombrie, investițiile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport multinodal

Noul patron al uneia dintre cele mai vechi societăți comerciale din județul Constanța are însă planuri mari, din câte se pare. În aprilie 2024, Utilaj Greu SA anunța că Prodexpert Logistics SA a preluat 70,3865% din acțiunile sale, devenind astfel acționarul majoritar al societății înființate în 1991 prin preluarea fostei Întreprinderi de Utilaj Greu Basarabi, cea care a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră. În urma acestei tranzacții, Alliance Investments Alliance SA (fosta SIF Transilvania) nu mai deține nicio acțiune la Utilaj Greu SA Murfatlar. Societatea este condusă în continuare de același director general Alexandru Sandrea. 

Fostul polițist Remus Budur, printre acționarii noului patron de la Utilaj Greu SA

Noul patronat al Utilaj Greu SA reunește câteva figuri cu notorietate, inclusiv a fostului polițist milionar Remus Budur, unul dintre cei mai controversați oameni ai legii dați vreodată de Constanța.  Prodexport Logistics SA a fost înființată în 2014, are ca domeniu de activitate manipulări și sediul în Hotel Turist din Mamaia. Acționar majoritar este Marius Lucian Lisandru, cu 44%, un afacerist fără notorietate, dar implicat în business-uri interesante, în timp de Elena Lisandru este administrator. 

Lisandru a deținut producătorul de rezervoare, cisterne și containere Metalica DG SA din Năvodari- falimentată între timp, iar recent a obținut un certificat de urbanism pentru producătorul de energie electrică Water Power Energy SA (cu sediul tot în Hotel Turist), prin care vrea să construiască un terminal de ulei vegetal în Dana 64 a Portului Constanța. 

Alături de Marius Lucian Lisandru, mai apar ca acționari în Prodexport Logistics SA și persoana juridică Epsilon Vision SRL (înființată în 2021, de asemenea cu sediul în Hotel Turist), deținătoarea a 26% din acțiuni, avocata Carmen Maxim (10%), Teodora Moraru (9%), medicul dentist Nicoleta Vîrlănuță (9%) și Remus Alfredo Budur, cu 2%.  
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alt makeedon care fura Romania
3
0

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710