Rovana Plumb, depășită de recalcularea pensiilor. I se cere demisia!
Rovana Plumb, depășită de recalcularea pensiilor. I se cere demisia!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Muncii, Rovana Plumb, este acuzată că nu a fost capabilă să vină cu o poziție argumentată în subiectul recalculării pensiilor pentru cei cu grupe de muncă și, prin urmare, i se solicită demisia din funcție.
Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, condamnă prestația de marți a ministrului, enită să susțină punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerile legislative care vizează modificarea prevederilor privind pensiile celor cu stagii în grupele I și II de muncă.
„Comisia pentru muncă a discutat astăzi mai multe propuneri legislative referitoare la recalcularea pensiilor pentru cei încadrați în grupele I și II de muncă. Ne-a onorat cu prezența ei, după nenumărate solicitări ale membrilor Comisiei, și doamna ministru Plumb. De data aceasta însă doamna ministru s-a dedublat precum șeful ei domnul Ponta și a cerut, în calitate de deputat, amânarea uneia din propunerile legislative care prevedea eliminarea excepțiilor la aplicarea creșterii punctelor anuale pentru persoanele care au fost încadrate grupele I și II. Dacă în calitate de deputat doamna Plumb ne-a lămurit care e poziția dumneaei, ca ministru nu a fost în stare să ne explice câți beneficiari are această propunere legislativă, care este impactul bugetar, cum va fi el suportat având în vedere deficitul în creștere la bugetul de pensii”, susține Boghicevici.
Vom reveni!
M.F.V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News