REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Rusia blochează 49 de site-uri cu legături cu Aleksei Navalnîi

Rusia blochează 49 de site-uri cu legături cu Aleksei Navalnîi

Replica API 27 iulie 2021 | 00:11 785

”Jandarmul” rus al Internetului Roskomnadzor a blocat 49 de site-uri care au legături cu opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, a anunţat luni Leonid Volkov, un apropiat al opozantului rus, relatează AFP, potrivit news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Alexei Navalnîi

”În virtutea deciziei Parchetului General, 49 de site-uri au fost blocate în acelaşi timp”, scrie Volkov într-un mesaj postat pe Twitter.

El precizează că este vorba de site-ul lui Aleksei Navalnîi şi de site-urile principalelor organizaţii ale opozantului, care au fost declarate în iunie ”extremiste” de către justiţia rusă.

Potrivit lui Volkov, care trăieşte în Lituania, aceste măsuri vizează să pună piedici şi mai mari activităţilor susţinătorilor lui Navalnîi înaintea alegerilor legislative ruse prevăzute în septembrie, din cauza unei nepopularităţi tot mai mari a Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin.

”Însă noi vom spune în curând cum se vor putea ocoli toate acestea”, dă el asigurări.

Jurnalişti AFP au constatat că site-ul lui Aleksei Navalnîi era inaccesibil în Rusia.

În iunie, justiţia rusă a catalogat drept ”extremiste” organizaţiile lui Aleksei Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, şi a ordonat ”lichidarea” acestora.

Această măsură vizează atât ”Fondul luptei împotriva corupţiei” (FBK), cunoscut prin anchetele sale cu privire la felul în care trăiesc şi ilegalităţile elitei ruseşti, cât şi birourile regioanle ale organizaţiei, care organizează manifestaţii şi campanii electorale.

Colaboratori ai acestor formaţiuni considerate ”extremiste” riscă, în Rusia, pedepse grele cu închisoarea şi nu au voie să participe în alegeri după promulgarea unei legi în acest sens, în iunie, de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Blocarea site-urilor cu legături cu Navalnîi are loc la două luni după o reprimare dură a opoziţiei ruse, marcată de trimiterea opozantului la închisoare doi ani şi jumătate, într-un caz mai vechi, pe care acesta îl denunţă drept motivat politic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai parca Uniunea Sovietica renunta complet la internet, sau mai precis la legaturile cu exteriorul. Nu mai vor internet propriu? Sa stea nazistul Putin izolat complet de restul lumii. Dar nu mai are cum spiona.
0
1
ucigasul putin ? Daca n-a mers cu novicioc il omoara altfel. Sadic.
1
1

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016