REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

S-a cerut închisoare pe viaţă pentru Marcel Șerbuc. Bărbatul a ucis o copilă de 12 și a ascuns-o în canapea

S-a cerut închisoare pe viaţă pentru Marcel Șerbuc. Bărbatul a ucis o copilă de 12 și a ascuns-o în canapea

Mariana MURAT 19 februarie 2024 | 13:53 2091

Tribunalul Bucureşti a rămas, luni, în pronunţare în dosarul în care Marcel Şerbuc este acuzat că a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele. În acest caz este cerută aplicarea pedepsei închisorii pe viaţă.
 

S-a cerut inchisoare pe viata pentru Marcel serbuc. Barbatul a ucis o copila de 12 si a ascuns-o in canapeaMarcel Șerbuc și fata de 12 ani ucisă

"Cu privire la daunele morale solicitate, acestea s-au ridicat la 600.000 de euro, iar cu privire la faptele de omor calificat şi tâlhărie, am solicitat aplicarea închisorii pe viaţă pentru Şerbuc Marcel. Au fost momente tensionate fiindcă apărarea şi Marcel Şerbuc au început să dea vina pe familia victimei minore, cum că aceştia ar fi neglijat-o", a informat avocatul Adrian Cuculis, la finalul şedinţei.

Potrivit avocatului, inculpatul şi-a recunoscut fapta şi cere să nu fie obligat la plata de despăgubiri. Ultimele cuvinte ale lui Şerbuc au fost "Îmi pare rău" şi "O să regret toată viaţa", a mai precizat Adrian Cuculis. Pe 3 iunie 2023, Secţia 16 Poliţie a fost sesizată de proprietarul unui apartament din Capitală cu privire la faptul că a găsit în lada canapelei un sac din plastic ce emană un miros de putrefacţie.

Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă o expertiză efectuată la INML a stabilit că persoana decedată este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei. Tatăl biologic al fetei este cel care a reclamat dispariţia copilei la începutul lunii mai.

SURSE: Suspectul crimei din Berceni NU vrea să colaboreze! Audieri pe bandă rulantă în Capitală
Fata locuia cu chirie împreună cu mama ei şi concubinul acesteia, Ilie Marcel Şerbuc, într-un apartament din Cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei. În spaţiul public a apărut o înregistrare purtată între mamă şi concubin, în care Marcel Şerbuc i-ar fi spus că nu a vrut să-i facă rău copilei, dar a avut un conflict spontan cu ea, ar fi împins-o şi fata s-ar fi lovit cu capul de cada din baie.

După crimă, mama şi concubinul ei au părăsit ţara, femeia fiind depistată în Spania, după ce a fost confruntată de colegii ei de muncă de la o fermă. Ulterior, femeia a venit singură în România, pentru a fi interogată de anchetatori. În schimb, concubinul ei a fost dat în urmărire europeană şi arestat în Olanda, fiind trimis în România în luna august 2023, conform realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510