Șacalul rămâne după gratii! La fel și concubina lui. Video
Șacalul rămâne după gratii! La fel și concubina lui. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMarți, 17 septembrie a.c., în jurul orei 09:00, „Șacalul”, principalul suspect în cazul dublei crime care a șocat Constanța, a fost așteptat la Tribunalul Constanța, după ce a contestat decizia de arest preventiv. Din motive medicale, Șacalul nu a putut fi prezent, urmând a fi judecat în lipsă. Este, în schimb, prezentă, concubina acestuia, în apartamentul căreia trupul neînsuflețit al unei victime a fost ținut câteva zile, în prezența copiilor săi. Update: Magistrații au respins contestațiile formulate de Șacal i concubina acestuia, așa că cei doi rămân în arest preventiv.
Concubina Șacalului, adusă la Tribunalul Constanța
Potrivit informațiilor noastre, Șacalul nu a putut fi prezent marți, 17 septembrie la Tribunalul Constanța din cauza durerilor la picior din urma accidentului. Acesta este internat la spitalul penitenciarului Poarta Albă și va fi judecat în lipsă. Prezentă este, în schimb, concubina șacalului, acuzată de complicitate. Cei patru minori ai săi ar fi trăit în apartamentul în care trupul uneia dintre victime a fost ținut, în cadă, pentru mai multe zile. Aceștia se află într-un centru de plasament.
Vă reamintim desfășurarea evenimentelor
Două femei au fost găsite moarte, una pe un câmp în apropiere de Sinoe, cealaltă într-un apartament din Mamaia. Precizăm că una dintre femeile ucise este tânăra mamă din Timișoara, dată dispărută de familie, în urmă cu trei săptămâni. Este vorba despre Denisa Iana, mamă a unui copil în vârstă de 5 ani. Cea de-a doua victimă este Delia Avram, din Tulcea. Ambele ar fi fost escorte de lux.
Concubina Șacalului, adusă la Tribunalul Constanța
Conform cercetărilor efectuate până în prezent, una dintre victime s-a cazat la un hotel de pe Bulevardul Mamaia pe 24 august. Trei zile mai târziu, suspectul a venit să o ia cu mașina personală a femeii. Câteva zile mai târziu, proprietarii hotelului au primit mesaje de pe telefonul victimei, dar ei suspectează că, în realitate, discutau cu presupusul criminal. La scurt timp, la hotel a sosit o mașină în care se aflau concubina suspectului, fiul ei de 15 ani și un alt bărbat. Aceștia au urcat în camera victimei, au luat bunurile, au achitat doar o parte din costul cazării și au plecat.
Video 1:
Concubina Șacalului a ieșit odată cu Dana Marijuana și cu cei doi inculpați în dosarul traficului de droguri. Femeia nu a spus nimic nici la ieșire. Toți au fost urcați în aceeași dubă, fiind transportați înapoi la penitenciar.
Video 2:
Avocatul din oficiu al „Șacalului”, Pantilie Georgiana, a relatat la ieșire că „Astăzi, inculpatul Mitrea a dorit să fie judecat în lipsă. Nu și-a recunoscut fapta. Din ce am observat în dosar, în momentul arestării preventive a dat o declarație cum că nu își recunoaște faptele”.
Video 3:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News