Salariații din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului au intrat în GREVĂ GENERALĂ
Salariații din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului au intrat în GREVĂ GENERALĂ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a anunţat că salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului şi din federaţiile sportive naţionale au intrat în grevă generală începând de miercuri, 8 august, de la ora 8.00, scrie hotnews.ro.
”De la declanşarea protestelor nu s-au făcut progrese în rezolvarea nemulţumirilor celor care muncesc în Sport şi Tineret, MTS-ul nu a iniţiat negocieri reale pentru deblocarea situaţiei reclamate. Angajaţii din subordinea MTS sunt hotărâţi să îşi recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie platiţi şi solicităplată egală pentru muncă egală
Am acceptat prea multe compromisuri care ne-au transformat într-o masă de manevră şi aproape că am început să credem că asta este normalitatea. Ministerul Tineretului şi Sportului trebuie să înţeleagă că suntem determinaţi să ne obţinem drepturile şi că nu vom da înapoi”, după cum se specifică într-un comunicat al SNST.
Protestul se desfăşoară la nivel naţional si afectează activitatea din Cluburile Sportive Municipale, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Casele de Cultură ale Studenţilor, Complexurile Sportive Naţionale şi Federaţiile Sportive Naţionale.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News