REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Șansele României de a adera la Schengen „au crescut simțitor”

Șansele României de a adera la Schengen „au crescut simțitor”

Virgil STOIAN 3 decembrie 2023 | 11:54 1521

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) prezintă duminică, într-o postare pe contul său de Facebook, „ultimele trei variante posibile” pentru ca România să obțină până la finalul anului o decizie favorabilă în privința Schengen, acesta spunând că „șansele au crescut simțitor” după ce olandezul Mark Rutte vrea să ajungă în conducerea NATO și are nevoie de sprijinul României și Bulgariei.

sansele Romaniei de a adera la Schengen „au crescut simtitor”foto cu rol ilustrativ
Varianta 1

„Varianta 1, pe care personal o propun și am susținut-o în discuțiile mele de la Viena și cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spațiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE și validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul”, a scris Negrescu.

Varianta 2

„Varianta 2, mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuție și un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European. Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-și apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambițiile sale europene”, a adăugat europarlamentarul.

Varianta 3

„Varianta 3, evaluată de instituțiile europene, presupune un Consiliu UE extraordinar care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect. Este varianta posibilă dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiționale, precum menținerea unor controale suplimentare la frontieră, garanții privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria și România”, a mai scris Negrescu.

Potrivit acestuia, șansele României au crescut.

„Toate aceste variante depind de evoluțiile politice din Olanda, de decizia noului Parlament care se constituie săptămâna viitoare și de rezultatul negocierilor pentru obținerea unui acord guvernamental. În contextul impasului existent în formarea unei noi majorități guvernamentale în Țările de Jos dar și a raportului preponderent pozitiv privind statul de drept din Bulgaria întocmit de experții olandezi, ne putem așteptam ca premierul în exercițiu, Mark Rutte, candidat la șefia NATO, unde are nevoie de sprijinul țărilor noastre, să susțină ridicarea veto-ului aplicat Bulgariei. În acest context general, dar și în raport cu discuțiile pe care le-am avut recent în Austria și cu reprezentanții instituțiilor europene la cel mai înalt nivel, șansele României de a adera la spațiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simțitor. Invit astfel pe toți cei care caută să politizeze subiectul să acționeze cu prudență și diplomație, și să ajute în mod dezinteresat astfel încât acest obiectiv central al României să fie îndeplinit”, a conchis Negrescu, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai nu de aceea s-a dus iohanis in africa si mai nou in dubai? este recunoscut planetar!
0
0
Multzumita vameshilor coruptzi sau adus desheuri din aproape toata Europa in cantitatzi uriashe in Romania si lucrul asta dureaza cel putzin de 20 de ani,nu a fost nevoie sa intre Romania in spatziul Schengen mai"EHEI"pentru ca uni oameni de afaceri din Romania sa importe gunoiul din U.E.cu complicitatea vameshilor de la granitile terestre si maritime ale Romaniei care nu au vazut nici nu stiu sa se fi intamplat asha ceva in Romania.
1
0
UE nu mai are gropi de gunoi, asa ca transforma zona în asa ceva!!!! Trebuie sa fim "Schen-genunchiati"!!!!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510