Şase medalii pentru lotul olimpic de astronomie al României
Şase medalii pentru lotul olimpic de astronomie al României
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestsursa foto: sporttim.ro
Lotul olimpic de astronomie al României a obţinut şase medalii - o medalie de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz, la a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie. Medalia de aur a fost cucerită de Tudor Costel Creţu, elev în clasa a IX-a Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Cele două medalii de argint au fost adjudecate de Andrei Radu (clasa a IX-a la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu din Brăila) şi Andrei Cătălin Răduc (clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), laureat cu argint şi la ediţia precedentă. Medaliile de bronz au intrat în posesia elevilor Mălina Roşca (clasa a IX-a la Colegiul Naţional Horea Cloşca şi Crişan din Alba Iulia), Andra Gabriela Jitaru (clasa a X-a la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ) şi Cosmin Andrei (clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Andra Gabriela Jitaru a primit şi premiul special pentru cea mai bună probă observaţională.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News