Satul din Constanța unde localnicii vorbesc o altă limbă decât româna!

Dobrogea ascunde reale „minunății”! Pe lângă fauna și flora bogate și o gastronomie cu totul specială, regiunea din România ascunde și comunități care respectă tradiții aparte. Regiunea românească prezintă multe zone care pot fi vizitate de turiștii curioși să le afle tainele.

La aprox. 25 de kilometri de municipiul Constanța, există un sat cu o istorie fascinantă, pe care mulți dintre dobrogeni nici nu o intuiesc. Un sat unic, luminos din mijlocul căruia țâșnește spre cerul Dobrogei impunătoarea turlă a unei biserici catolice, ce se vede hăt departe, lăcaș de cult care poartă hramul „Adormirii Maicii Domnului“. Un cătun în care se vorbește românește, dar și în grai ceangăiesc, un amestec de maghiară și de limbă română.  Este Oituz, satul în care locuiesc descendenții ceangăilor din Luizi-Călugăra din județul Bacău, care au luptat în Primul Război Mondial și care au fost împroprietăriți prin Legea agrară din 1921. 

 În România, astfel de comunități mai există în Ardeal și Moldova. Ceangăii vorbesc limba maghiară, iar cei aflați în această regiune a țării sunt urmașii celor din comuna băcăuană care poartă același nume. Emigrarea a început în urmă cu un secol, la finalul Primului Război Mondial.

Atunci, 40 de familii ale eroilor din satul Luizi Călugăra (aproape de Bacău) au primit, din partea Regelui Carol I, proprietăți în Oituz. Astfel, comunitatea a început să aibă rădăcini în Dobrogea. Stabilirea a început câțiva ani mai târziu, la momentul acela oamenii trăind în colibe. Apoi, încet și sigur, au început să ridice case. Au tradiții aparte pe care le-au dus mai departe, din generație în generație. De pildă, o tradiție arată că femeile se strâng la o șezătoare pentru a cânta. Oamenii merg la biserică în fiecare duminică, potrivit cancan.ro

Etapele înființării satului

Cei care au studiat istoria Oituzului dobrogean au identificat mai multe etape succesive care au stat la baza formării sale, prin migrarea ceangăilor din Luizi-Călăgura.

Prima etapă este datată în 1922, când se pare locuitorii satului băcăuan cărora li se promisese pământ au venit în Dobrogea pentru a-și alege pământurile. Deși li se oferise pământ în zona Independența-Negrești, au refuzat motivând că nu au un lăcaș de rugăciune în apropiere. Au reușit însă să-l convingă pe administratorul moșiei Lucreția Luca Ionescu, Voicu Voevod, catolic ca și ei, să-i aducă pe locul în care se găsesc și azi.

Ziua de naștere al satului Oituz este considerată a fi 23 aprilie 1923, praznicul Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, dată la care se spune că a fost bătut primul ţăruş pe locul ales de viitorii localnici ca fiind satul lor. Această zi de sărbătoare este marcată ca fiind Ziua Satului Oituz, la eveniment participând întreaga suflare a satului, după ce mai întâi credincioșii catolici au fost prezenți la slujba de la Biserică.