Scăderea ROBOR la trei luni continuă; miercuri a ajuns la 3,20% pe an
Scăderea ROBOR la trei luni continuă; miercuri a ajuns la 3,20% pe an
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIndicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri pe piaţa interbancară cu 0,05 puncte procentuale, la 3,20% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, respectiv 7 noiembrie 2017, indicele era 1,86% pe an.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta a coborât la 3,47% pe an, de la 3,49% marţi.
ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a scăzut la 3,54%, de la 3,56% în ziua anterioară, iar indicele ROBOR la 12 luni, a înregistrat un recul de 0,01 puncte procentuale până la 3,60% pe an.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News