REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
27.4° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Scandal cât Casa Poporului în partidul lui Liviu Dragnea, de la Constanța. Codrin Ștefănescu: Sunt siderat

Scandal cât Casa Poporului în partidul lui Liviu Dragnea, de la Constanța. Codrin Ștefănescu: Sunt siderat

Replica API 13 martie 2022 | 00:20 8022

Scandal cât Casa Poporului, în partidul lui Liviu Dragnea, Organizația Județeană Constanța. Atât de mare, încât Alianța pentru Patrie, de la malul mării, a fost dizolvată. Pe de o parte, mai mulți membri au anunțat că și-au dat demisia în bloc, iar pe de altă parte secretarul partidului, Codrin Ștefănescu, spune că s-a făcut curățenie în formațiunea politică și a scăpat-o de cei care nu-și făceau treaba. Codrin Ștefănescu i-a chemat la București pe Gică Slabu și alți câțiva membri apropiați de acesta, iar discuțiile au fost destul de aprinse și tăioase. În cele din urmă, s-a decis dizolvarea Organizației Județene, condusă de Raj Tunaru, și numirea unui nou Birou Permanent Județean interimar, condus de același Tunaru. Gică Slabu, care era președinte la municipiu, a ieșit din schemă, la fel și Maria Cucona, șefa Organizației de Femei.

Nici nu s-a închegat bine organizația de la Constanța a Alianței pentru Patrie, partidul fondat de Liviu Dragnea, că s-a și destrămat. Biroul Județean al APP Constanța a aruncat bomba și a anunțat că demisionează în bloc, împreună cu toate filialele municipale, orășenești si comunale, din partidul Alianța Pentru Patrie.

Demisii în bloc, în APP Constanța, din cauza ”penalilor” din conducere

Demisia și, practic, dizolvarea Organizației județene a APP Constanţa, s-au produs în urma întâlnirii membrilor Biroului Judeţean Constanța cu Codrin Ștefănescu, secretar general al APP, întâlnire ce a avut loc vineri, 11 martie, la București. La discuții a fost și Gică Slabu căruia i s-a reproșat că nu se implică în acțiunile partidului. În aceeași zi, s-a numit un nou Birou Permanent Județean interimar cu aceeași conducere contestată de foștii membri. Alexandru Raj Tunaru președinte, secretar executiv Dan Aionesei; Sorin Sandru, unul din cei șase vicepreședinți, presedinte Organizatia de Femei – Elisabeta Vreme și președinte Organizatia Judeteana de Tineret. Loredana Buturuga.

sediul APP Constanța

Demisionarii din APP spun că nu acceptă ca filiala APP Constanţa să fie condusă de Raj Tunaru, pentru că este un condamnat cu executare, la 4 ani, pentru infracțiuni de drept comun, Sorin Șandru, condamnat cu executare pentru infracțiuni de drept penal și Dan Aionesei, un ”agramat notoriu”. ”Noi am considerat că APP reprezintă un partid care apără Patria, Suveranitatea si Independența țării, nu un partid condus de infractori și agramați”, transmit foștii membri ai Biroului Judeţean APP Constanţa.

Codrin Ștefănescu: La fiecare ședință era scandal

Codrin Ștefănescu, secretarul general al APP, a declarat, pentru Replica, faptul că a existat un grup de șase persoane, în frunte cu Gică Slabu, care blocau activitatea organizației. ”În APP Constanța s-au creat două grupuri: unul cu oameni muncitori și unul, compus din 6 persoane, care a blocat toată activitatea. La fiecare ședință era scandal. Discuțiile erau minuscule, însă eu am rămas siderat de Gică Slabu, care vrea să-i ia capul lui Dragnea și să fie președinte pe județ. N-avem timp de aberații. Din locul 1 pe țară, organizația de la Constanța a ajuns pe locul 17. Domnul Slabu a adus, în trei luni, 190 de membri, deși noi primim zilnic mii de mesaj de la constănțeni, care vor să intre în partid, care vor să fie căutați. L-am chemat pe Slabu la București, am discutat, au fost discuții aprinse, s-a ridicat și tonul, dar am decis că e mai bine ca partidul să continue fără aceste persoane”, a declarat Codrin Ștefănescu.

Codrin Ștefănescu

Secretarul general al APP: Nu-l consider penal pe Raj Tunaru... a avut un incident cu femeile, doar

Întrebat cum comentează faptul că foștii membri s-au dezis de cei din conducere, pe motiv că sunt penali, Ștefănescu a declarat. ”În România, noi am luptat contra abuzurilor, românii sunt căpiați. Multe abuzuri și în Constanța, știți foarte bine, cu primari condamnați, oameni de afaceri, etc. Am spus că ușile partidului sunt deschise pentru toată lumea, chiar și pentru cei abuzați. Nu-l consider pe Raj Tunaru penal, doar pentru faptul că a avut un incident cu femeile. N-a furat, n-a dat în cap nimănui”, a spus Ștefănescu.

Raj Tunaru

Ca o paranteză, amintim că președintele interimar al APP Constanța, Raj Tunaru, a fost condamnat în 2006, la 4 ani și jumatate de inchisoare la Vacaville State Prison, Californi, pentru că și-ar fi bătut și amenintat cu moartea amanta, evenimente petrecute în Statele Unite.

Gică Slabu

Revenind la Codrin Ștefănescu, acesta ne-a precizat că este convins de faptul că, până la alegerile din 2024, va pune pe picioare organizația de la malul mării. Mai mult decât atât, are și câteva nume pregătite pentru a le trimite în cursa pentru Primăria Constanța, nume ”șoc”, spune Ștefănescu, despre care nu vrea să vorbească acum, ci o va face la momentul potrivit. ”Mai sunt multe de făcut. Voi lansa candidatul pentru Primăria Constanța anul acesta. Va fi un micro-referendum, constănțenii îl vor alege, dintre cele trei nume pe care le vom anunța, nume care vor crea un șoc”, ne-a mai spus Codrin Ștefănescu.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mortiiiiii vostri de gunoaie cu partidul vostru de zdrente penale
1
1
de cind au voie. pirnaiasi sa aiba partide?pe cind nastase miliardarul?adriian psd
2
0
Alintanta Parnasii Perversi
2
0
Juriul , pardon, electoratul constantean s-a lamurit. Spune-mi cu cine te insotesti, sa-ti spun cine esti. Aceasi! Haidi pa!
10
0
Vrabia Mihai Viteazu.
8
0
A tunat si ia adunat.
15
0
NUMAI PARNAIASI IN FRUNTE CU SEFUL.SICTIR.
25
1

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768