REPLICA ONLINE CONSTANTA

36.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
36.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Scandal de proporții la TNB: spectatorii ar fi primit reviste de propagandă pro-rusă

Scandal de proporții la TNB: spectatorii ar fi primit reviste de propagandă pro-rusă

Replica API 28 martie 2022 | 22:30 1093

Deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, îi cere ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, într-un comunicat, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti. Solicitarea vine în contextul în care, spune deputatul, există tot mai multe dovezi că reputata instituţie de cultură este implicată de actuala conducere interimară în propagandă pro-rusă. Bulai mai afirmă că 500 de spectatori ai Teatrului Naţional Bucureşti au găsit, la Sala Studio, câte un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea».

„Teatrul Naţional nu face politică, dar n-are nicio problemă cu propaganda. Cam 500 de spectatori ai Teatrului Naţional Bucureşti au găsit azi, la Sala Studio, câte un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea». Care să «acompanieze» monologul lui Dan Puric, prezentat de Ziua Mondială a Teatrului. La intrarea în sală erau împărţite alte exemplare din aceeaşi fiţuică extremistă. Aştept de la administraţia Teatrului Naţional explicaţii privind distribuţia acelei publicaţii de propagandă într-o instituţie publică, sub ochii angajaţilor TNB, ai directorului interimar şi ai unui membru al Consiliului Artistic. Aştept de la ministrul Culturii, Lucian N. Romascanu, să-l demită pe directorul interimar al TNB. Cu aceeaşi viteză cu care a confirmat că la TNB nu se face politică, doar artă”, declară deputatul USR Iulian Bulai, informează News.ro.

Deputatul USR i-a mai solicitat ministrului Culturii clarificări în urmă cu câteva zile, după ce conducerea interimară a TNB i-a interzis actorului Mihai Călin gesturi de solidaritate cu Ucraina şi a refuzat derularea unei campanii umanitare mai ample, fiind însă de acord cu găzduirea spectacolului lui Dan Puric, cunoscut drept un susţinător al Rusiei lui Vladimir Putin şi al ideii că România ar trebui să se apropie de Rusia, nu de Occident.

„Domnule ministru, lumea chiar aşteaptă o poziţie aici. E contraproductiv ca acelaşi guvern să susţină simultan eliminarea propagandei lui Putin în media (acţiune corectă), dar să plătească propaganda pro-Putin prin propriile instituţii”, i-a transmis, acum câteva zile, deputatul Iulian Bulai ministrului Culturii, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
voi nu vedeti ca idolul vostru criminalul putin e in rahat ? de ce nu mergeti in rusia daca e asa de bine?
1
0
Haa.... Puric credinciosul si mircea diaconu legionarul.... E mana lor, a "CREDINCIOSILOR".
1
0
dar voi ce sunteti usr niste javre tradatoare
0
0
Cine nu este neomarxist este rusofon.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510