Scandalagiu din Constanţa, CONDAMNAT DEFINITIV!
Scandalagiu din Constanţa, CONDAMNAT DEFINITIV!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, la data de 18 decembrie a.c., au depistat un bărbat, de 31 de ani, din Constanța, fiind vorba despre Daniel George Gherasim, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe, influențarea declarațiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acesta a fost trimis în judecată pe 12.12.2016, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanța, în care parte civilă s-a constituit Costina C.. Pe 24.05.2017, instanța de fond s-a pronunțat, condamnându-l pe Daniel George Gherasim la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor și la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astfel, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 8 luni închisoare în regim de detenție. Dar decizia nu a fost definitivă, iar, pe 15 decembrie anul curent, judecătorii Curții de Apel Constanța a admis în parte apelul inculpatului și i-au aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din suma celorlalte pedepse, urmând ca Gherasim George Daniel să execute în final pedeapsa de 9 luni închisoare, în regim de detenție. Pe 18 decembrie a fost depistat de polițiști și bărbatul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News