REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Scandalul diplomelor false: „Plagiatorii să dea banii înapoi“

Scandalul diplomelor false: „Plagiatorii să dea banii înapoi“

A.F. 18 iunie 2024 | 20:43 844

USR a depus, la iniţiativa deputatei Oana Ţoiu, un proiect de lege prin care angajaţii care au obţinut diferite beneficii de pe urma unor diplome sau certificate false să trebuiască să returneze foloasele necuvenite, iar instituţiile publice care le-au plătit să fie obligate să recupereze sumele. USR afirmă că în prezent, dacă unui angajat i se desfiinţează sau anulează, prin hotărâre judecătorească definitivă, diploma sau certificatul de studii, nu există o reglementare clară la nivelul Codului Muncii şi al Codului Administrativ astfel încât angajatorul să aibă dreptul, respectiv obligaţia, să recupereze sumele obţinute de salariat în mod necuvenit.

Scandalul diplomelor false: „Plagiatorii sa dea banii inapoi“

„În ultimii ani, un număr semnificativ de diplome de bacalaureat şi de licenţă au fost desfiinţate de instanţele judecătoreşti. De exemplu, în aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 4 a dispus desfiinţarea a 43 de diplome de bacalaureat şi a 24 de diplome de licenţă. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a unui general, fost şef SPP, eliberată de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Or, o parte dintre cei ale căror diplome au fost desfiinţate au fost/sunt angajaţi sau funcţionari publici în autorităţi şi instituţii publice şi au obţinut beneficii de pe urma acestor documente false”, arată USR.

„Trebuie să existe consecințe“

„Cei care au decizii definitive ale instanţei că au folosit diplome false de doctorat, de specializări sau de licenţă ori master vor fi nevoiţi să returneze foloasele necuvenite obţinute pe baza lor: sporuri, salariu net şi alte beneficii. Angajatorii privaţi vor avea dreptul de a le recupera în instanţă, iar angajatorii de drept public vor avea obligaţia să iniţieze procesul de recuperare. Pentru minciună şi furt trebuie să existe consecinţe, iar primirea unui salariu sau a unui spor de doctorat pe baza unei diplome false este un folos necuvenit, care trebuie returnat, iar consecinţele sunt necesare pentru restabilirea unor principii corecte în societate”, declară deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.

Proiectul USR propune completarea Codului muncii (Legea 53/2003) astfel încât, în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă se desfiinţează sau se anulează diploma sau certificatul de studii ale unui angajat (acesta neîndeplinind astfel, la momentul încheierii contractului individual de muncă sau pe parcursul derulării acestuia, nivelul de studii necesare pentru ocuparea respectivului post sau pentru acordarea sporurilor salariale specifice postului ocupat), angajatorul să aibă dreptul să ia măsuri pentru recuperarea sumelor obţinute în mod necuvenit, în termen de 12 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.

În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi unităţilor bugetare, recuperarea sumelor încasate necuvenit constituie o obligaţie.

Dispoziţii similare sunt propuse şi în completarea Codului administrativ (OUG 57/2019), pentru funcţionarii publici, mai arată USR, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La Mangalia familia ciobanel falsifică de ani buni diplomele de liceu și nu îi mai supără nimeni . Bine ca au casa ANL . Ăștia combinatori ce pe față se dau
3
0
sa faca puscarie pe romaneste (NU VREAU RAUL NIMANUI). DAR CIND INSTANTELE o lungesc, pina la prescriere...si-au prescris si ce era promis de la dzeu, cind si-au marit cu nesimtire salariile si pensiile.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510