SCANDALURI între vecini: “ai parcat în faţa casei mele, nu ai voie!” Cine are dreptate?
SCANDALURI între vecini: “ai parcat în faţa casei mele, nu ai voie!” Cine are dreptate?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCe spune şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale
Ce spune şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale
Certurile între vecini, cu privire la locurile de parcare, nu mai reprezintă o noutate la nivelul judeţului Constanţa. De multe ori, oamenii intră în conflict din pricina faptului că un autoturism apare în faţa gardului său şi acest lucru, spun ei, nu se face. „Ai parcat în faţa casei mele, este spaţiul meu, nu ai voie!”, spun proprietarii. Însă lucrurile, din punct de vedere legal, nu stau aşa, potrivit lui Ionuţ Dumitru, şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Constanţa.
Parcările amenajate din zonele blocurilor nu intră în speţa de faţă, întrucât acolo lucrurile sunt clare, locurile sunt rezervate la Primărie, existând documente în acest sens. Este vorba despre oamenii ce locuiesc la case şi care au impresia că tot ce este situat în faţa gardului le aparţine. Situaţiile în care se naşte un conflict sunt dese şi se ajunge la distrugeri ale autoturismului sau chiar la loviri şi alte violenţe, moment în care deja vorbim despre dosare penale.
Cât despre injurii şi stări tensionate, situaţiile se gestionează fie cu amenzi fie cu un apel la bunul simţ, cea de-a doua variantă fiind, din păcate, mai puţin întâlnită. Într-o asemenea situaţie s-a aflat şi o tânără din Constanţa, care a relatat: „Cine îmi poate spune unde trebuie să merg pentru a îi face reclamaţie unei… din cauza faptului că şi-a permis să îmi blocheze maşina şi mi-a adresat injurii pentru că am parcat pe locul ei, adică pe trotuarul din faţa casei ei, nu în faţa garajului sau porţii ei, deci nu îi blocasem nicicum accesul, loc de parcare care spune că ea îl plăteşte. Fiind domeniu public, să fim realişti… Am reuşit până la urmă sa ies, după ce am tras o ceartă bună. Mai voia sa imi cer şi scuze”.
Mai exact, se pare că femeia a parcat în faţa unui gard, fără a bloca vreun acces şi unde nu exista semnul de parcare interzisă. Însă, proprietara locuinţei s-a enervat şi i-a blocat maşina, nu înainte de a izbucni o ceartă zdravănă. Prin urmare, cine are dreptate şi ce prevede legea? “Proprietatea se termină la limita gardului. Ce este după gard aparţine domeniului public: trotuar, stradă. Se pot lua măsuri împotriva celui care parchează pe trotuar, în dreptul imobilului, dar doar dacă blochează căile de acces, garaj, intrare în curte.
Doar în aceste situaţii. Este adevărat că, la noi, simţul de proprietate este, de multe ori, împins la extrem, şi mulţi au impresia că tot ce ţine de faţa porţii, ca să zic aşa, le aparţine. Dar este eronată această impresie. Repet, proprietatea este delimitată de gard. Însă, dacă se blochează accesul, se poate suna la noi, la dispecerat, 24 din 24, şi intervenim”, a declarat, pentru „Replica”, Ionuţ Dumitru, şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Constanţa. Menţionăm că numerele de telefon sunt: 0241/484205; 0241/484225.
Când se consideră staţionare neregulamentară şi cum se pedepseşte
Potrivit Noului Cod Rutier, se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durata de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare. Nu se consideră oprire: imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv, imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.
Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător. Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu 2- 3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, oprirea neregulamentară şi cu 4 – 5 puncte amendă şi 3 - 4 puncte penalizare staţionarea neregulamentară. Un punct amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară, astfel că, de la 1 iulie anul curent, acesta este în valoare de 105 lei. Prin urmare, cei care opresc/staţionează şi blochează accesul se pot alege cu amenzile de mai sus.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News