REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 18 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6886
11.6° Constanța Vineri, 18 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6886
 

Scholz îi transmite lui Putin că NATO va apăra ''fiecare centimetru pătrat'' din teritoriul său

Scholz îi transmite lui Putin că NATO va apăra ''fiecare centimetru pătrat'' din teritoriul său

A.F. 3 iunie 2024 | 00:00 213

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat duminică cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar, relatează Reuters.

Scholz ii transmite lui Putin ca NATO va apara ''fiecare centimetru patrat'' din teritoriul sauOlaf Scholz

Într-un discurs susţinut la Forumul economic est-german de la Frankfurt la care a participat şi premierul lituanian Ingrida Simonyte, Scholz a spus că Germania a jucat un rol de prim-plan în prezenţa NATO în ţările baltice la frontiera Rusiei, care datează de aproape un deceniu.

"Şi pentru că ameninţarea din Rusia va continua, noi şi alţi aliaţi am decis anul trecut să desfăşurăm unităţi suplimentare în statele baltice şi să cantonăm acolo o întreagă brigadă permanentă în viitor", a spus Scholz.

"Dar această schimbare în politica de securitate este necesară pentru a arăta Rusiei: suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO împotriva atacurilor", a subliniat el.

El a spus că diplomaţia poate fi încununată de succes numai de pe o poziţie de putere, adăugând că este absolut vital ca statele baltice să se poată baza pe deplin pe aliaţii NATO să le sară în apărare în eventualitatea unui atac rus.

"Iar acesta este un mesaj pentru noi. Dar este un mesaj şi pentru Rusia. Pentru că credibilitatea acestei promisiuni face de asemenea parte din calculele Rusiei", a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat în această săptămână statele membre NATO să nu permită Ucrainei să utilizeze armele furnizate pe teritoriul Rusiei, după ce mai mulţi aliaţi occidentali au ridicat restricţiile impuse asupra utilizăriii armelor donate Kievului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins vineri aceste avertismente, afirmând că Alianţa le-a auzit de multe ori înainte, şi a spus că autoapărarea nu reprezintă o escaladare, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677