REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.8° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
31.8° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Școala 30, în centrul unui scandal, după ce fostul director și-a pierdut postul

Școala 30, în centrul unui scandal, după ce fostul director și-a pierdut postul

Replica API 16 aprilie 2022 | 01:09 5442

Dumitru-Sorin Cernăianu, fostul director al Școlii Gimnaziale numărul 30 ,,Gheorghe Țițeica” din municipiul Constanța, poate unul dintre cei mai cunoscuți directori din învățământul constănțean, se află în centrul unui scandal. Potrivit unor surse, se pare că supărarea provine tocmai din cauza faptului că acesta ar fi pierdut postul de director al unității de învățământ, în favoarea Florentinei Țigmeanu, actualul director al școlii. Contactat pentru un punct de vedere, Dorin Cernăianu a spus că supărarea nu a survenit din cauza acestui fapt, ci pentru că actuala conducere a școlii a dat cu piciorul șansei de a obține noi spații de învățământ, problema pe care fostul director încerca să o rezolve de aproximativ 5 ani. Vă reamintim faptul că, prima zi de școală a început pentru colectivul de cadre didactice din cadrul școlii cu o grevă japoneză pentru a atrage atenția autorităților în legătură cu lipsa de spațiu suficient pentru desfășurarea orelor, problemă care trenează de mai mulți ani.

După ce de-a lungul timpului a fost implicat în mai multe dispute, fostul director al Școlii Gimnaziale numărul 30 ,,Gheorghe Țițeică” din Constanța, Sorin Cernăianu, pare să fie protagonistul unui nou scandal.

De data aceasta, supărarea cadrului didactic vine din cauza faptului că a pierdut postul de director, conform surselor Replica de Constanța. Poreclit Stalin de către elevii din școală, profesorul pare să fie deranjat că după mulți ani a reușit să piardă postul de director.

Dumitru-Sorin Cernăianu și inspectorul general Sorin Mihai, la protestul pentru lipsa de spațiu suficient, din septembrie 2021

”Ar fi cazul ca directorul școlii să supună atenției Comisiei de Disciplină”

Colegii profesorului sunt și ei revoltați, însă din pricina comportamentului său. Pe grupul de WhatsApp al membrilor Consiliului de Administrație, din care face parte și Cernăianu, acesta a avut un limbaj nepotrivit, însă nu înainte de a spune că ”am devenit o școală de doi lei, o școală de Poarta Albă. Un găinaț și un găinaț. Vreau să te văd, directoareo”.

Replica colegilor nu a întârziat să apară: ”Cred că ar fi cazul ca directorul școlii să supună atenției Comisiei de Disciplină din cadrul școlii acestă situație. Măcar din respect pentru ceilalți membri CA prezenți pe grup”, se arată într-un mesaj. Un altul sună cam așa: ”Chiar așteptăm o reacție din partea conducerii școlii care să dezaprobe acest limbaj. Din păcate, nu toată lumea știe să se poarte civilizat! Dar când e vorba de un cadru didactic cu asemene comportament, este deja trist (…)”

Ce spune cadrul didactic

Contactat pentru a răspunde acuzațiilor, fostul director a declarat că nu se pune problema de supărări pentru că a pierdut postul de director, ci pentru că actuala conducere a unității de învățământ a refuzat mai multe spații oferite de Primărie, dând astfel cu piciorul muncii acestuia,,Nu sunt supărat că nu mai sunt director, este exclus lucru acesta. Problema este alta, eu și cu colega mea, vechea conducere a unității de învățământ, care a fost alături de mine și de colegi de a obține niște noi spații pentru școală, aseară am fost sunat și mi s-a spus că doamna Țigmeanu a refuzat spațiile puse la dispoziție de Primărie. Noi de 5 ani de zile ne chinuim să facem rost de aceste spații și acum se dă cu piciorul la toată munca, asta m-a deranjat foarte tare. În rest nu nu am de ce să fiu supărat, ba din contră, este o bucurie că după mai bine de 20 de ani am și eu mai mult timp liber pentru mine și familia mea. Nu am absolut nicio problemă cu doamna Florentina Țigmeanu.”, a declarat, pentru Replica de Constanța, fostul director al instituției de învățământ, prof. Dumitru-Sorin Cernăianu.

Florentina Țigneanu, directorul școlii, nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere. În schimb, directorul adjunct Mihaela Udrea, a declarat că ” e problema dumnealui, nu a noastră. Întotdeauna, când picăm un examen, nu e plăcut, indiferent de situație”.

Video:

Scandal între unitățile de învățământ pentru spații

Vă reamintim faptul că la începutul anului școlar, directorul de la Școala numărul 30 „Gheorghe Țițeica”, Sorin Cernăianu, declara faptul că are nevoie de spații pentru ca elevii din cadrul școlii să poată învăța în condiții decente și că acestea ar exista în cadrul Liceului „Tomis” doar că directorul nu vrea să le dea. Atunci s-a iscat un scandal, iar directorul Liceul Tehnologic “Tomis” Constanţa, Cornel – Mihail Dumitrașcu a lansat mai multe acuzații la adresa Școlii 30.

Andreea VREJOIU, M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Soala 30 - hrista lupci
0
0
Combinator marunt ca orice politician ...
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768