Şcoala de Aviaţie Civilă va deveni societate pe acţiuni
Şcoala de Aviaţie Civilă va deveni societate pe acţiuni
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestŞcoala Superioară de Aviaţie Civilă va fi transformată în societate comercială pe acţiuni şi va purta numele de Academia Regională de Aviaţie Civilă, se arată într-un proiect al MTI. "Având în vedere că majoritatea activităţilor derulate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă sunt activităţi de natură comercială, pentru care există concurenţă în piaţă, finanţarea de la bugetul de stat a Şcolii nu mai este posibilă în forma prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 15/1999, luând în considerare legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat. (...) Se propune regândirea modelului de organizare a Şcolii, respectiv transformarea acesteia în societate comercială pe acţiuni, instituţia publică urmând a se desfiinţa la data înmatriculării la Registrul Oficiului Comerţului a noii societăţi comerciale", se arată în nota de fundamentare a proiectului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii . Măsura va permite instuţiei să participe la negocieri interne şi internaţionale pentru câştigarea de clienţi, să se dezvolte pe bază de programe de investiţii finanţate, inclusiv prin credite şi să atragă capital privat. "Preconizăm că în anul 2013 sumele alocate Academiei nu vor depăşi 2.500.000 lei", potrivit documentului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News