REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
17.4° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

Școlile din Constanța nu sunt pregătite cu săli de detenție pentru elevii indisciplinați!

Școlile din Constanța nu sunt pregătite cu săli de detenție pentru elevii indisciplinați!

Deria ISLEAM 5 octombrie 2024 | 00:00 201

Într-un sistem educațional deja copleșit de lipsuri și provocări, o nouă măsură adusă în atenția publicului de Ministrul Educației, Ligia Deca, generează controverse și ridică semne de întrebare privind aplicabilitatea sa. Propunerea vizează implementarea unor „spații destinate elevilor problematici”, unde aceștia să fie redirecționați atunci când tulbură orele de curs. Deși, teoretic, această inițiativă ar veni în sprijinul profesorilor care se confruntă cu comportamente perturbatoare în clasă, realitatea din școlile românești sugerează că infrastructura actuală nu permite o asemenea soluție. Sistemul educațional din România, marcat de lipsa sălilor suficiente și de probleme logistice, pare incapabil să suporte această inițiativă. În multe unități de învățământ, elevii sunt înghesuiți în săli care abia oferă condiții minime pentru desfășurarea orelor, iar crearea unor spații speciale pentru elevii care deranjează cursurile devine mai degrabă o provocare decât o soluție. Un exemplu recent de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța a adus în prim-plan dificultățile legate de aplicarea acestei măsuri. Un elev a fost trimis la bibliotecă pentru că profesorul nu a putut gestiona comportamentul său. Conform regulamentului, profesorii nu au dreptul să excludă elevii de la ore, însă noua prevedere aduce o schimbare: copiii care tulbură orele în mod excesiv pot fi îndepărtați temporar, fără să li se pună absență. Totuși, această soluție nu a fost implementată în majoritatea școlilor din România, iar incidente precum cel de la Constanța ridică întrebări legate de modul în care aceste situații ar trebui gestionate.

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!fotografie ilustrativă

Deca propune măsuri aplicabile... în visele ei cele mai frumoase

Ministrul Educației, Ligia Deca, a propus o măsură controversată care vizează crearea unor spații destinate elevilor care tulbură orele de curs. Măsura nu este obligatorie, este la latitudinea fiecărei unități de învățământ dacă dorește sau nu să o implementeze. Totuși, aceste propuneri ar trebui mai mult ancorate în realitatea învățământului românesc. Deși această idee pare să ofere profesorilor o soluție de moment pentru gestionarea comportamentelor disruptive, realitatea din școlile din România arată că implementarea acestei măsuri este aproape imposibilă, în contextul în care multe unități de învățământ nu dispun nici măcar de suficiente săli pentru orele de curs.

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!Ligia Deca, Ministrul Educației

Un elev de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” a fost dat afară din clasă și trimis... la bibliotecă?!

Un caz recent, petrecut la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, reflectă perfect această situație. La începutul anului școlar, un elev care a tulburat ora de curs a fost trimis la bibliotecă, ceea ce a stârnit îngrijorarea unui părinte și a adus în discuție legalitatea acțiunii profesorului. Conform regulamentului școlar, cadrele didactice nu au dreptul de a decide unilateral cine participă sau nu la ore.

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!fotografie ilustrativă

Anca Dragomir, directoarea liceului, a explicat că, dacă a existat o astfel de măsură, s-a acționat conform regulamentului, conform căruia îndepărtarea temporară a elevilor care tulbură orele este permisă. Instituția nu a implementat un spațiu special pentru aceștia din lipsă de resurse. Totodată, directoarea a adăugat că școala se confruntă și cu dificultăți legate de gestionarea elevilor care refuză să participe la orele de religie, aceștia fiind fie lăsați să vină mai târziu sau să plece mai devreme, fie rămân în clasă, dar nu iau parte la activitățile specifice orei.

Anul acesta este o prevedere în regulament prin care copiii care tulbură orele în mod excesiv și profesorul nu mai reușește să gestioneze situația respectivă, pot fi eliminați de la oră, fără a li se pune absență și, bineînțeles, școala nu poate să le permită să iasă pe stradă. Trebuie să fie redirecționați către un spațiu până când părintele este și el anunțat, iar copilul se duce, ulterior, la o altă oră. Nu am implementat o astfel de sală, nu avem spațiu nici măcar să ne desfășurăm orele de curs. Pesemne că a fost un elev care a tulburat ora de curs, cine știe ce s-a întâmplat... profesorul a respectat regulamentul, dar nu a fost trimis în nicio cameră de detenție. Suntem în imposibilitatea de a organiza un spațiu în care să stea copiii care refuză să meargă la ora de religie că este dreptul lor, pentru că nu avem spații. Acei elevi, conform regulamentului, dacă sunt la prima sau ultima oră de curs. Părinții își asumă printr-o declarație pe propria răspundere că fie îi aduc mai târziu la școală, fie îi iau cu o oră mai devreme, iar dacă nu vor să participe la ora de religie, vor rămâne în clasă cu ceilalți elevi, dar nu vor face activități specifice orei.”, spune directorul.

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!Anca Dragomir, directorul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

Sorin Mihai, Inspector Școlar Județean, clarifică situația

Sorin Mihai, Inspectorul Școlar Județean, a subliniat că măsura propusă de Ministerul Educației nu este obligatorie, iar fiecare unitate de învățământ poate decide dacă implementează un astfel de spațiu. În legătură cu incidentul de la Colegiul Național „Regina Maria”, acesta a menționat că gestul profesorului nu a fost unul responsabil, deoarece nu există un astfel de spațiu stipulat în regulamentul intern al școlii, iar, în acest caz, un cadru didactic nu poate decide cine participă sau nu la orele de curs. „Această sală trebuie să fie menționată în regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ. Nu există o obligativitate referitoare la asigurarea unui astfel de spațiu. Nu se numește „cameră de detenție”, ci „un spațiu corespunzător în care elevii care tulbură activitatea educativă pot fi invitați”. E la decizia fiecărei unități de învățământ. În schimb, aceste spații trebuie să fie clar stipulate în regulamentul lor și să fie aceste informații și pe site și părinților. La nivelul județului Constanța, nu ni s-a adus la cunoștință de vreo unitate de învățământ care să fi implementat o astfel de sală. Din ce am înțeles, la Liceul „Regina Maria” a fost vorba de o atitudine mai puțin responsabilă a unui anumit cadru didactic, dar nu înseamnă că a făcut-o conform regulamentului intern. Dacă nu a fost stabilit clar un astfel de spațiu, care să fi fost adus la cunoștință și discutat în cadrul Consiliului de Administrație, nu poate stabili un profesor ca elevul să fie scos de la ora de curs. Obligația noastră este să-i ținem la clasă, nu să-i scoatem.”, spune Sorin Mihai

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!Sorin Mihai, Inspector Școlar Județean Constanța

În multe școli, infrastructura de bază abia face față necesităților, iar ideea de a crea încăperi suplimentare devine o utopie. Rămâne de văzut dacă această inițiativă va deveni vreodată funcțională sau va rămâne doar o altă propunere teoretică fără aplicabilitate practică.

scolile din Constanta nu sunt pregatite cu sali de detentie pentru elevii indisciplinati!fotografie ilustrativă

Propunerea Ligiei Deca privind crearea spațiilor pentru elevii problematici demonstrează, încă o dată, cât de deconectată este conducerea Ministerului Educației de realitatea din școlile românești. Într-un sistem care se confruntă cu o lipsă cronică de săli de curs, o astfel de măsură nu doar că este inaplicabilă, dar creează și confuzie în rândul cadrelor didactice și al părinților. În loc să vină cu soluții concrete și aplicabile, Ministerul propune măsuri care ignoră infrastructura deficitară a sistemului educațional.

Cazul de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” este elocvent pentru haosul creat de aceste reglementări neclare. Conducerea liceului, în loc să își asume erorile, susține că profesorii au acționat conform regulamentului, deși acest lucru este contrazis chiar de Inspectoratul Școlar. Atitudinea directoarei Anca Dragomir, care încearcă să justifice o practică greșită, reflectă lipsa de responsabilitate și deschidere spre corectare din partea conducerii unității de învățământ.

Din păcate, în loc să se pună accent pe soluții reale și pe asumarea greșelilor, se continuă cu măsuri nefezabile și justificări evazive, lăsând elevii și profesorii să se descurce într-un sistem precar.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710