Scriitorul german Lutz Seiler, recompensat cu Premiul Georg Büchner pe 2023
Scriitorul german Lutz Seiler, recompensat cu Premiul Georg Büchner pe 2023
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestScriitorul Lutz Seiler a fost recompensat cu Premiul Georg Büchner, decernat anual, una dintre cele mai importante distincţii literare din Germania, informează marţi DPA.
Juriul, format din membri ai Academiei germane pentru limbă şi literatură, a precizat marţi că ''recompensează un scriitor care şi-a început cariera cu volume sonore de poezie, după care şi-a găsit drumul spre narativ, rămânând însă un poet pe cât de lucid, pe atât de enigmatic şi luminos-întunecat''.
Opera lui Seiler e onestă şi răsună de minunate ecouri ale unei îndelungate tradiţii literare, a mai spus juriul.
Premiul va fi înmânat câştigătorului în oraşul german Darmstadt (vest), pe 4 noiembrie. Câştigătorul va primi 50.000 de euro (56.000 de dolari).
Începând din 1951, Academia a acordat anual Georg Büchner Prize unor autori care scriu în germană. Este înmânat unor scriitori ''a căror creaţie este considerată ca având merite speciale şi care şi-au adus o contribuţie semnificativă culturii germane contemporane''.
Seiler a fost recompensat cu German Book Prize în 2014 pentru romanul de debut ''Kruso''. În 2020, a primit premiul Târgului de carte de la Leipzig pentru romanul ''Stern 111'', conform agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.