Scupra se îmbracă în straie de sărbătoare şi dă startul zilelor oraşului Ovidiu
Scupra se îmbracă în straie de sărbătoare şi dă startul zilelor oraşului Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEdiţia a VI-a sau a VII-a?!
Ediţia a VI-a sau a VII-a?!
Timp de trei zile, Ovidiu se va zgudui cu muzică populară. Prezent la şedinţa de joi a consiliului local, primarul localităţii, George Scupra, a anunţat cu surle şi trâmbiţe mai multe manifestaţii şi concerte, începând cu weekend-ul viitor. Între 30 mai şi 1 iunie, localitatea Ovidiu va sărbători în stil mare. Vineri, 30 mai, vor fi organizate lupte tătăreşti, la complexul sportiv; sâmbătă, vor avea loc spectacole pentru copii, la centrul cultural, iar ziua de duminică va fi încununată de Cupa Oraşului Ovidiu la fotbal, crosul, spectacole pentru copii şi recitalurile. Ziua se va încheia, evident, cu un foc de artificii, programat pentru ora 19:00, când, probabil, va fi beznă. Ajuns la ediţia a VI-a sau a VII-a, pentru că autorităţile de la Ovidiu n-au fost foarte clare în privinţa mapelor de prezentare a evenimentului, Festivalul Cântecului Popular "Elena Roizen" reuneşte şi un juriu grandios, din care nu lipsesc Mădălin Voicu, Ştefania Rareş sau Angela Culeţu.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News